FOTBAL: Clubul VfL Wolfsburg a vândut 12.000 de abonamente pentru 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea VfL Wolfsburg, care a câştigat în acest sezon primul titlu de campioană din istorie, a anunţat, miercuri, că a vândut deja 12.000 de abonamente pentru noul sezon, cu opt săptămâni înainte de startul acestuia, informează AFP.

"Cele 12.000 de abonamente constituie un record pentru club şi sperăm ca până la startul noului campionat să vindem toate cele 20.000 de abonamente, în condiţ iile în care sezonul trecut am vândut 18.500", a explicat preşedintele formaţiei, Jurgen Marbach.

Pe de altă parte, oficialul alb-verzilor a asigurat că atacantul bozniac Edin Dzeko, al doilea marcator din Bundesliga după coechipierul său Grafite, nu va pleca de la Wolfsburg, chiar dacă de el s-au interesat mari cluburi ale Europei, precum AC Milan, Arsenal sau Chelsea. "Edin nu este de vânzare sub nicio formă. Vrem să îl ţinem şi în acest sezon", a spus Marbach, care la începutul acestei luni a anunţat că i-a propus vârfului prelungirea contractului cu încă doi ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite