Vremea lui Răzvan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul a fost încurajat, prin intermediul ziarului „Adevărul“, de soţie şi de copii înaintea debutului la naţională în meciul de azi cu Lituania.

Citiţi şi
Câştigaţi în Lituania pentru Euro 2012!
Naţionala, reformată  de Răzvan Lucescu
România a câştigat 8 din cele 9 întâlniri cu Lituania

FOTBAL: Răzvan Lucescu - ''Suntem în Lituania pentru a câştiga''

La 11 noiembrie 1981 Mircea Lucescu prelua naţionala. Răzvan avea 12 ani şi era cel mai mare fan al tricolorilor. Mergea cu părintele său peste tot. Antrenamente, cantonamente, meciuri. Adesea stătea lângă banca tehnică.

A trăit cu emoţie toate meciurile. Legendara victorie cu Italia (1983), egalul de la Bratislava, care ne-a dus la Euro 1984, meciurile din Franţa, egalul de pe Wembley (1985), iar lista poate continua.

În total au fost 58 de partide. S-a bucurat la victorie şi a plâns la înfrângere. A plâns şi după o victorie - 4-0 cu Austria, în 1986, ultimul meci al lui nea Mircea la naţională. La aproape 23 de ani distanţă de la terminarea erei Mircea Lucescu la naţională începe era Răzvan. Tot Lucescu, tot tânăr, ambiţios şi cu gânduri mari.

Vrea să continue performanţele tatălui şi să califice echipa la Euro 2012. Până atunci, o va pregăti şi în meciurile care au rămas din preliminariile pentru Mondialele din Africa de Sud. Primul test - astăzi, cu Lituania.

Fiului matei nu îi place fotbalul

Răzvan are şi el un fiu, Matei (14 ani). Cu doi mai mult decât avea el când tatăl său, Mircea, preluase naţionala. Lui Matei nu-i prea place fotbalul. E din generaţia internetului şi a sporturilor extreme. La 10 ani umbla cu o mini-motocicletă prin Herăstrău. Acum s-a liniştit. E elev la Şcoala Americană din Bucureşti. Matei Lucescu a strâns ieri familia lângă el pentru a-i transmite tatălui un mesaj.

S-a emoţionat când a văzut poza cu familia

Mama, Ana (39 de ani), şi sora, Marilu (17 ani), studentă în Anglia, au îmbrăţişat ideea. Familia lui Răzvan a pozat pentru selecţioner. Au adus şi căţelul, pe Tommy, un Basset de 4 ani, extrem de drag lui Răzvan. Celălalt patruped al familiei, TJ, a refuzat invitaţia la poză.

 „E prea leneş”, a explicat Ana. Poza cu mesajul “Baftă, tati!” a ajuns seara la Marijampole, prin intermediul trimisului special al „Adevărului“. Răzvan a privit-o pe laptop, iar ochii i s-au umezit uşor. A râs ştrengăreşte, pentru a-şi ascunde emoţia, şi după câteva secunde a plecat spre antrenament. E pregătit pentru Lituania!

Debutul selecţionerilor de la Mircea la Răzvan Lucescu

Mircea Lucescu 11.11.1981: Elveţia - România 0-0 prel.CM
Emeric Ienei 08.10.1986: Israeul - România 2-4 amical
Gheorghe Constantin 29.08.1990: URSS - România 1-2 amical
Mircea Rădulescu 05.12.1990: România - San Marino 6-0 prel.CE
Cornel Dinu 08.04.1992: Romnia - Letonia 2-0 amical
Anghel Iordănescu 08.09.1993: Feroe- România 0-4 prel.CM.
Victor Piţurcă 19.08.1998: Norvegia – România 0-0 amical
Ladislau Bölöni 16.08.2000: România - Polonia 1-1 amical
Gheorghe Hagi 05.09.2001 Ungaria- România 0-2  prel. CM

Lucescu: „Totul pentru victorie!“

image

Răzvan Lucescu are ca obiectiv la naţională calificarea la Euro 2012.  Foto: Agerpres



Răzvan Lucescu a anunţat ieri în conferinţa de presă că nu vizează decât victoria în partida sa de debut. „E primul meci al meu şi al unei echipe noi. Sunt mulţumit de modul în care am lucrat săptămâna asta. Atmosfera este bună, jucătorii au entuziasm şi sunt încrezători.

Am venit să câştigăm chiar dacă întâlnim o echipă-revelaţie, care se organizează foarte bine şi are o putere de luptă extraordinară. Jucătorii lituanieni nu au veleităţi tehnice, dar practică un fotbal modern. Ştim ce ne aşteaptă, însă vom da totul pentru victorie“, a declarat Răzvan.

Acesta nu a vrut să vorbească despre eşecul din tur, motivând că atunci nu era la echipă. Vizavi de faptul că Mircea Sandu a declarat despre el că îşi va propune câştigarea Euro 2012, selecţionerul a punctat: „Deocamdată vreau să câştig meciul cu Lituania. Apoi, mai vedem“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite