FOTBAL;: Mutu: "Vreau să fiu cel mai bun Mutu din ultimii ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL;: Mutu: "Vreau să fiu cel mai bun Mutu din ultimii ani"
FOTBAL;: Mutu: "Vreau să fiu cel mai bun Mutu din ultimii ani"

Internaţionalul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, a declarat, sâmbătă, că este dornic să răsplătească prin realizări încrederea şi sprijinul pe care oficialii grupării toscane i le-au acordat în litigiul său cu Chelsea şi promite că va face un sezon mare în Serie A, informează presa italiană.

"În stagiunea următoare vreau să le ofer bucurie celor care m-au încurajat şi au fost alături de mine în ultima perioadă, colegilor, conducerii şi clubului. Datorită lor am reuşit să rămân concentrat asupra fotbalului şi să aduc în teren furia pe care o simt în interior. Vreau să fiu cel mai bun Mutu din ultiimi ani. Îmi doresc acest lucru, deoarece atât pe teren, când şi în afara lui voi purta cea mai importantă bătălie din viaţa mea. Şi nu am de gând să o pierd", a spus decarul naţionalei României.

Mutu a vorbit şi despre litigiul pe care îl are cu fosta sa echipă, Chelsea Londra, căreia îi datorează aproximativ 17 milioane de euro: "Primele două zile după dictarea sentinţei au fost teribile. Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate. Nu ştiu ce va fi în continuare, însă am încredere deplină în cei care îmi apără interesele. Bătălia nostră continuă şi vreau ca aceasta să devină reprezentativă pentru toţi fotbaliştii profesionişti, întrucât acest caz ne priveşte pe toţi".
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite