FOTBAL: Viorel Moldovan: "Mă interesa doar să jucăm pe teren propriu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Viorel Moldovan: "Mă interesa doar să jucăm pe teren propriu"
FOTBAL: Viorel Moldovan: "Mă interesa doar să jucăm pe teren propriu"

Antrenorul lui FC Braşov a declarat că este mulţumit de tragerea la sorţi pentru sferturile de finală ale Cupei României, unde va întâlni pe Gloria Bistriţa, deoarece are avantajul propriului teren, aspect ce l-a interesat mai mult decât numele adversarei.

"Pe mine mă interesa doar să jucăm pe teren propriu, nu şi adversarul. Nu am făcut nicio diferenţă între restul echipelor, pentru că toate sunt valoroase din moment ce au ajuns aici. Doar prin prisma numelor sunt favorite unele dintre ele, atât şi nimic mai mult. Să nu uităm că Bistriţa a reuşit să elimine Steaua, iar în campionat a remizat atât în Ghencea, cât şi în Ştefan cel Mare. Este pe ultimul loc în clasament, dar nu merită, mai ales de la venirea lui Florin Halagian. E o formaţie periculoasă, dar avem marele avantaj că jucăm pe teren propriu", a declarat Moldovan pentru NewsIn.

FC Braşov va întâlni Gloria Bistriţa în sferturile de finală ale Cupei României, partida urmând a se disputa pe 17 sau 18 noiembrie, pe terenul grupării de sub Tâmpa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite