Vine revoluţia la echipa naţională!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vine revoluţia la echipa naţională!
Vine revoluţia la echipa naţională!

Federaţia Română de Fotbal a pregătit o strategie pentru a redresa naţionala, de la remanierea lotului până la colaborări cu cluburile de Liga I. După cea mai proastă campanie de calificare din istoria primei reprezentative, Lucescu, Lupescu şi Sandu sunt hotărâţi să taie în carne vie.

„Aşa nu se mai poate!”, au susţinut la unison oficialii federaţiei după dezastrul din aceste preliminarii. Umilinţa din Serbia a fost doar picătura care a umplut paharul. Rămaşi cu un noroc în urna a doua valorică pentru viitoarele calificări, tricolorii pregătesc o adevărată revoluţie la prima reprezentativă. Răzvan Lucescu va colabora cu directorul general, Ionuţ Lupescu, şi cu şeful federaţiei, Mircea Sandu, pentru refacerea echipei.

În primul rând, Lucescu jr va face curăţenie la lot şi va renunţa la jucătorii cu probleme, indiferent de numele lor. În paralel cu remanierea lotului, selecţionerul va avea în vizor un nucleu de circa 40 de jucători pe care să se bazeze în viitoarele preliminarii. Oficialii federaţiei vor încerca să stabilească o colaborare cu cluburile din Liga I, astfel încât fotbaliştii aflaţi în vizorul naţionalei să fie ţinuţi în priză mereu la echipele româneşti. „Am discutat cu Săndoi şi am pus la punct un proiect: până în vara lui 2012 vom avea la dispoziţie un lot de 30-40 de jucători”, a  spus preşedintele FRF.

Două turnee de pregătire

Pentru a pregăti campania pentru Euro 2012, tricolorii vor efectua două stragii de pregătire în viitorul apropiat. Primul va fi în decembrie, în zona Golfului, unde România va întâlni cel mai probabil selecţionatea Emiratelor Arabe Unite şi a Qatarului, amicale aranjate cu ajutorul lui Cosmin Olăroiu, în prezent antrenor la Al Sadd, în Qatar. 

Apare România U23

Pentru a-i ţine în priză pe tinerii jucători care nu mai pot fi selecţionaţi la tineret, federaţia intenţionează să înfiinţeze şi România U23, urmând modelul Serbiei, a cărei reprezentativă sub 23 de ani a remizat cu tineretul lui Săndoi. Totodată, după soluţia brevetată de Bölöni, Lucescu jr va efectua acţiuni  lunare pentru a-i obişnui pe posibilii selecţionabili cu atmosfera şi cerinţele de la prima reprezentativă.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite