Vieira va părăsi Inter Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul francez Patrick Vieira, foarte puţin titularizat la Inter Milano de la începutul sezonului, va fi transferat în zilele următoare, a declarat marţi antrenorul clubului milanez, Jose Mourinho.

Întrebat la o întâlnire cu presa despre posibilităţile ca francezul să rămână în efectivul său pentru ultima parte a sezonului, tehnicianul portughez a răspuns: ''Cred că ele sunt slabe''.

Potrivit cotidianului britanic The Times, căpitanul echipei de fotbal a Franţei se află în negocieri avansate cu Manchester City pentru un transfer care ar putea fi finalizat într-o săptămână.

Francezul în vârstă de 33 ani, afectat şi de numeroase accidentări în acest sezon, se confruntă şi cu o foarte mare concurenţă la clubul milanez: Cambiasso, Muntari, Stankovic, Thiago Motta sau Zanetti au fost preferaţi de Mourinho pentru a ocupa postul de mijlocaş recuperator.

Deşi visează să evolueze la Mondialul din Africa de Sud, Vieira nu mai este chemat în echipa naţională a Franţei de selecţionerul Raymond Domenech din cauza faptului că nu joacă la club în mod regulat.

Dacă va ajunge la Manchester City, Vieira îl va regăsi pe primul său antrenor de la Inter, Roberto Mancini, cu care a câştigat două titluri de campion al Italiei.

Vieira a părăsit Premier League în 2005, după 9 sezoane la Arsenal, unde a rămas o legendă. După un sezon la Juventus Torino (2005-2006), el s-a transferat la Inter Milano.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite