Victorie pentru Mutu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o perioadă în care este încolţit din toate părţile, mai ales în procesul cu Chelsea, Mutu are parte şi de veşti bune în disputa cu Fiorentina privitoare la drepturile sale salariale până la data de 29 octombrie, atunci când îi expiră suspendarea dictată în cazul „Sibutramina”.

Astfel, Colegiul Arbitral al Federaţiei Italiene a declarat ca nelegală solicitarea de urgenţă a clubului „viola" prin care românului urma să i se taie jumătate din venituri, adică aproximativ 500.000 de euro.

În aceste condiţii, procesul dintre cele două părţi va continua pe cale ordinară, care prevede în primă fază o întâlnire de conciliere asistată de un judecător al Colegiului Arbitral. Până atunci, continuă negocierile privind viitorul fotbalistic al „Briliantului".

„Avem contacte cu echipe americane şi asiatice", a spus Victor Becali, printre echipele interesate fiind Al Ahly Dubai, LA Galaxy şi New York Red Bulls. „Cine-l vrea pe Mutu trebuie să-i dea un salariu de cel puţin patru milioane de euro", a completat Becali.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite