FOTBAL: Varga: "Victoria cu Feroe a mai şters din eşecul cu Serbia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internaţionalul român Dacian Varga a declarat, miercuri, că victoria obţinută în faţa Insulelor Feroe a reuşit să mai schimbe imaginea de la meciul cu Serbia, pierdut cu 0-5, şi speră ca naţionala să se califice la următorul turneu final, cel din 2012.

"S-a mai şters din amărăciunea de la meciul cu Serbia, dar nu putem compara. Între noi şi Feroe e diferenţă mare. Nici nu mă aşteptam să fim atât de bine primiţi după ce am pierdut la un asemenea scor la Belgrad. Acum, trebuie să ne calificăm la Campionatul European pentru că avem mare nevoie", a spus Varga, adăugând că speră ca Mutu şi Chivu să rămână în continuare la echipa naţională.

Atacantul Andrei Cristea afirmă că sprijinul suporterilor nemţeni a fost decisiv pentru ca tricolorii să treacă peste înfrângerea cu Serbia. "Meciul cu sârbii este de neuitat, dar trebuie să îl depăşim. Cred că dacă nu ne-ar fi susţinut suporterii, atunci ar fi fost un meci mult mai greu. Şi Răzvan Lucescu a reuşit să ne mobilizeze pentru acest meci. Naţionala ar trebui să joace cât mai multe meciuri aici, la Piatra Neamţ", a opinat jucătorul lui Dinamo, pentru NewsIn.

Fundaşul lui Palermo, Dorin Goian, speră că naţionala să îşi poată reveni şi să se califice la EURO 2012. "A fost o campanie slabă pentru noi şi trebuie să strângem rândurile. Cu toţii ne dorim ca data viitoare să obţinem calificarea, chiar dacă mulţi nu ne dau şanse. Trebuie să credem în noi. La următoarele meciuri vom lucra mai mult la fazele fixe, pentru a nu mai lua goluri aşa uşor. O luăm de la capăt", a punctat acesta, care a suferit o entorsă în partida cu Insulele Feroe.

Bogdan Mara crede că naţionala a ratat calificarea din cauza începutului slab de campanie, iar odată cu numirea lui Răzvan Lucescu şi-a mai revenit. "S-a început prost, după care am avut câteva rezultate bune de când a venit Răzvan, dar la meciul cu Serbia s-a întors totul pe dos. Azi, am demonstrat că dacă pui suflet şi ai atitudine se poate câştiga orice meci. Va fi învăţătură de minte pentru viitor", a declarat mijlocaşul lui CFR Cluj.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite