Vicente del Bosque: "Când am plecat de la Real Madrid am simţit durere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicente Del Bosque a antrenat echipa Real Madrid în perioada 1999-2003, câştigând de două ori campionatul, de două ori Liga Campionilor, o ediţie a Cupei Intercontinentale, o Supercupă a Europei şi o Supercupă a Spaniei.

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu, că ar putea să nu accepte Medalia de aur a clubului Real Madrid, care l-a desemnat în martie membru de onoare al grupării, fiind încă afectat de modul în care a plecat de la această echipă, informează As.

Vicente del Bosque a declarat, pentru postul de radio Cadena SER, că se simte incomod vorbind despre acest subiect. "Mă simt incomod, pentru că uneori vorbele tale pot fi interpretate greşit. Uneori, mai bine este să păstrezi tăcerea. Este o situaţie pe care nu am provocat-o eu. Trebuie să aşteptăm până în februarie", a spus Del Bosque.

Întrebat dacă s-a simţit afectat de subiect, tehnicianul a răspuns: "Eu nu am spus nimic despre ce voi face sau nu voi face. Decizia mea o cunoaşte doar Butragueno. Unii vorbesc în necunoştinţă de cauză. Eu le-am spus care este decizia mea. Aş putea să mă înşel şi să fiu confuz, însă şi eu am principiile mele. Fiecare are povestea sa. Aveam 52 de ani când am plecat de la Real Madrid şi atunci am simţit durere. Dacă ţie ţi-ar spune cineva că eşti inutil, ai simţi durere, însă eu acum sunt fericit. Am avut o campanie bună de calificare şi suntem într-o etapă bună", a spus Vicente del Bosque.

Real Madrid a anunţat în luna martie, că tehnicianul Vicente del Bosque, tenismanul Rafael Nadal şi tenorul Placido Domingo au devenit membri de onoare (Socio de Honor) ai clubului.

Vicente Del Bosque a antrenat echipa Real Madrid în perioada 1999-2003, câştigând de două ori campionatul, de două ori Liga Campionilor, o ediţie a Cupei Intercontinentale, o Supercupă a Europei şi o Supercupă a Spaniei. Din 2008, el antrenează naţional Spaniei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite