Vezi cum a încercat Lucescu să i-l vândă pe Rakiţki lui Guardiola!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul meciului dintre Şahtior Doneţk şi Barcelona, încheiat cu victoria la limită a catalanilor, 1-0, Mircea Lucescu i-a făcut lobby fundaşlui Iaroslav Rakiţki în faţa omologului său, Josep Guardiola.

Camerele de luat vederi au surprins o discuţie amicală între cei doi tehnicieni, iar cotidianul spaniol El Mundo Deportivo a aflat şi despre ce au vorbit aceştia.

Guardiola: "Acest Rakiţki este foarte puternic, bravo lui. Are o agresivitate neobişnuită"

Lucescu: "Îţi place? Astăzi l-am folosit în centrul apărării, dar el e fundaş lateral. E formidabil, nu-i este teamă de nimic, nici măcar de Barcelona. E genul de fotbalist care-ţi place"

Rakiţki are 21 de ani şi se află în curtea lui Şahtior de la vârsta de 16 ani. Mircea Lucescu l-a promovat la prima echipă ca înlocuitor al lui Cigrinski, în momentul în care acesta a plecat la Barcelona, la cererea lui Josep Guardiola, informează Prosport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite