VIDEO Ungurii vin la Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii lui Cristiano Bergodi vor întâlni vicecampioana Ungariei, Újpest Budapesta, în turul al II-lea preliminar al Ligii Europa. La echipa maghiară joacă şi Peter Simek, fostul fotbalist al Timişoarei. Steliştii vor juca primul meci pe teren propriu la 16 iulie, urmând ca returul să aibă loc la Budapesta pe 23 iulie.

Deşi a fost cap de serie şi a avut cel mai mare coeficient dintre toate echipele participante, Steaua nu a avut prea multă şansă la tragerea la sorţi găzduită ieri la Nyon. Ea urmează să întâlnească una dintre cele mai dificile adversare din turul al II-lea preliminar al Ligii Europa, Újpest.

Echipa maghiară a încheiat sezonul trecut pe locul al doilea, la nouă puncte în spatele campioanei Debrecen. „N-am auzit în viaţa mea de echipa asta. Nu este nici măcar campioană“, a declarat Gigi Becali, care a ironizat apoi problemele de ordin juridic pe care le are şi a spus: „Să vedem acum dacă am voie în Ungaria. Mă duc cu maşina, ca să nu mă ţină la graniţă!”.

Antrenorul Cristiano Bergodi crede că Újpest nu e un adversar facil. „Puteam juca şi cu alte formaţii din campionate cum ar fi cel al Maltei. Mă tem că jucătorii nu vor fi foarte concentraţi la ora meciului, având în vedere adversarul”, a afirmat italianul.

Directorul sportiv al celor de la Újpest, Salloi Istvan, a vorbit deja cu oficialii Stelei, care l-au asigurat că fanii maghiari vor primi 2.200 de bilete pentru meciul tur. „Dintre toate echipele cu care am fi putut juca, am picat cu cel mai puternic adversar. Steaua este cel mai titrat club din România, are un buget de 30 de milioane de euro”, a spus oficialul maghiar.
 
Fanii lui Újpest sunt rasişti

Suporterii lui Újpest sunt cunoscuţi pentru atitudinea antisemită şi comportamentul rasist, fiind numiţi de rivali „Naziştii”. Împărţiţi în două facţiuni, Ultra Viola Bulldogs şi Viola Fidelity, fanii îi consideră pe susţinătorii lui Ferencvaros şi pe cei ai lui MTK Budapesta rivali de moarte. Steaua a mai jucat împotriva a două echipe din Ungaria în cupele europene, Honved şi MTK, pe care le-a eliminat de fiecare dată.

Gigi îl vrea pe Sânmărtean

Patronul Stelei îşi doreşte să-l aducă în Ghencea pe Lucian Sânmărtean, care a evoluat în sezonul trecut la Bistriţa. „Are clauză de reziliere 50.000 de euro, trebuie doar să ne înţelegem asupra salariului. Mai mult de 120.000 nu îi dau, poate doar să adaug ceva la semnătură“, a spus Becali.

Surpriza Stelei la primul antrenament din sezonul 2009-2010, desfăşurat aseară în Ghencea, a fost Daniel Bălan, care în ultimii trei ani a fost împrumutat la Omonia Nicosia, FC Argeş şi Alki Larnaca. De la reunire au lipsit, în afara lui Bergodi, şi jucătorii Goian, Pleşan, Emeghara, Semedo (motivat), respectiv Pedriel şi Dayro Moreno (nemotivat).

Újpest este echipa fostei Miliţii maghiare

-Clubul a fost fondat în 1885 de către un învăţător, Janos Goll.

-În 1950, comuniştii l-au transformat în clubul Miliţiei şi l-au numit Budapesti Dózsa, după numele lui Gheorghe Doja

-Au un contract de colaborare semnat cu Celtic Glasgow, care constă în împrumuturi reciproce de jucători. Mai colaborează şi cu Wolverhampton şi West Ham United

-Următorii români au trecut prin curtea lor: Sorin Cigan, Vasile Miriuţă, Tiberiu Csik, Dănuţ Eugen Frunză şi Vasile Matincă

image


-În anul 1938, maghiarii au fost eliminaţi de Rapid în primul tur al Cupei Mitropa

-Antrenorul echipei este Will McStay (scoţian)

-Vedeta echipei e Peter Simek (foto), care a jucat 4 partide în tricoul Politehnicii Timişoara pe vremea când echipa era antrenată de Hagi

-La nivel european, cele mai mari performanţe sunt câştigarea, de două ori, a defunctei Cupe Mitropa (1929 şi 1939), obţinerea Cupei Naţiunilor (predecesoarea Cupei Campionilor Europeni, 1930), participarea în finala Cupei Oraşelor Târguri (1969), semifinala Cupei Campionilor Europeni (1974) şi semifinala Cupei Cupelor (1962).

20 de titluri (ultimul obţinut în 1998), 8 Cupe ale Ungariei (ultima în 2002) şi două Supercupe (1992 şi 2002) are Újpest în palmares.








Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite