VIDEO FOTBAL: Jens Lehman a fost umilit şi de copiii de mingi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO FOTBAL:  Jens Lehman a fost umilit şi de copiii de mingi!
VIDEO FOTBAL: Jens Lehman a fost umilit şi de copiii de mingi!

Portarul echipei VfB Stuttgart, Jens Lehman, a avut două incidente cu copii de mingi, într-un interval de trei zile, ambele faze având loc la partide oficiale.

Fostul goalkeeper al naţionalei Germaniei nu a primit rapid mingea de pe margine, dovadă că, uneori, chiar şi în Bundesliga există lipsă de fair-play.

În partida dintre Hannover şi Stuttgart, scor final 1-0, în etapa a zecea a primei ligi din Germania, la scorul de 1-0 pentru gazde, Lehman s-a îndreptat către marginea terenului pentru a lua un alt balon de joc, însă copilul de mingi s-a făcut că-i pasează mingea, după care i-a aruncat-o peste cap. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, micuţul poznaş a luat un alt balon şi s-a îndreptat către locul său, în timp ce coechipierul lui Ciprian Marica i-a cerut socoteală arbitrului pentru acest gest, mai puţin frumos din partea celor de pe margine.

A urmat, apoi, partida de cupă cu echipa Greuther Furth, unde Stuttgart a pierdut surprinzător, scor 0-1, partida cu divizionara secundă. Şi în acest meci, la acelaşi scor ca şi în jocul precedent, 1-0 pentru Furth, Lehman s-a repezit pentru a lua o minge de la un copil de pe margine, însă acesta nu a vrut, parcă, să-i înmâneze balonul goalkeeper-ului echipei VfB.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite