Unirea Urziceni, în grupă cu Sevilla, Rangers şi Stuttgart: Mersi, Messi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starul argentinian al Barcelonei a arătat ieri că are nu numai un picior de aur, ci şi o mână formidabilă. Pentru România. A pus Unirea în cea mai uşoară grupă a Ligii. Partea proastă e că la Bucureşti nu va veni nici o echipă uriaşă, gen Chelsea, Milan sau Real Madrid. În schimb, Unirea are şanse măcar la poziţia a treia, care duce în Liga Europa.

Citiţi şi:


A venit cu mai bine de o oră înainte de startul festivităţii. Puţin nervos, n-avea stare deloc în holul de la Grimaldi Forum din Monte Carlo.

Îmbrăcat la patru ace, cu o cămaşă de un alb impecabil care îi scotea în evidenţă tenul proaspăt bronzat şi începutul de burtă de bărbat trecut de 40 de ani, Meme aştepta febril tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor.

A intrat printre primii în sală. La margine, chiar lângă coridorul din mijloc al impunătoarei săli din Monte Carlo şi la două scaune în faţa lui Messi, cel care avea să fie „mâna de aur” a Unirii.

Când Platini, care a deschis cu discursul său festivitatea, a pomenit de Urziceni ca despre „una dintre feţele noi pe care se bucură să le vadă”, dar pronunţând greşit „Urţiceni”, Meme s-a înroşit şi mai mult parcă.

„Ce mi-e Manchester, ce mi-e Barcelona”, spunea Meme. L-a aplaudat şi el în picioare pe Maldini, premiat pentru întreaga activitate şi s-a aşezat apoi mai bine în scaun. Real e trimisă în grupă cu Milan.  „Parcă văd că ăsta ne e norocul...”, pare a spune zâmbetul resemnat al lui Stoica.

Messi e invitat să tragă echipele din ultima urnă. Urziceni e a doua extrasă. Grupa G, adică Sevilla, Rangers şi Stuttgart: „mersi, Messi!”. „Avem şanse de calificare. E clar că Sevilla e favorită“, a reacţionat Dan Petrescu. 

image

Vrem să ne calificăm măcar în Liga Europa. N-o să vindem niciun bilet, iar Sevilla e o echipă care te bate şi acasă, şi-n deplasare şi nici nu-ţi aduce spectatori.

image


Mihai Stoica
manager Unirea Urziceni

Adversarele Unirii Urziceni din grupa G a Ligii

FC SEVILLA

image

Luis Fabiano  Foto: Epa



Locul 3 în ultima ediţie a campionatului Spaniei
Culori: alb-roşu
Antrenor: Manolo Jimenez
Stadion: „Ramon Sanchez Pizjuan” (45.000 de locuri)
Echipa-tip: Palop – Adriano, Squillaci, Escude, F.Navarro – Navas, Renato, Romarici, Perotti – Kanoute, Luis Fabiano

GLASGOW RANGERS

image

Walter Smith   Foto: Epa



Locul 1 în ultima ediţie a campionatului Scoţiei
Culori: alb-albastru
Antrenor: Walter Smith
Stadion: “Ibrox” (51.000 de locuri)
Echipa-tip: McGregor – Whittaker, Weir, Bougherra, Papaci – McCulloch, Davis, Thompson, Fleck – Miller, Boyd

VfB STUTTGART

image

Ciprian Marica Foto: Epa



Locul 3 în ultima ediţie a campionatului Germaniei
Culori: alb-roşu
Antrenor: Markus Babbel
Stadion: „Mercedes-Benz Arena” (55.000 de locuri)
Echipa-tip: Lehmann – Trasch, Tasci, Delpierre, Magnin – Gebhart, Khedira, Hitzlsperger, Hleb – Pogrebniak, Cacau

Grupele Ligii Campionilor

GRUPA A

Bayern Munchen
Juventus Torino
Bordeaux
Maccabi Haifa

GRUPA B

Manchester United
ŢSKA Moscova
Besiktas Istanbul
VFL Wolfsburg

GRUPA C

AC Milan
Real Madrid
Olympique Marseille
FC Zurich

GRUPA D

Chelsea Londra
FC Porto
Atletico Madrid
APOEL Nicosia

GRUPA E

Liverpool
Olympique Lyon
Fiorentina
Debreţin

GRUPA F

FC Barcelona
Inter Milano
Dinamo Kiev
Rubin Kazan

GRUPA H

Arsenal Londra
AZ Alkmaar
Olympiacos Pireu
Standard Liege

Programul Unirii

16 septembrie
--Sevilla - Urziceni
29 septembrie--Urziceni - Stuttgart
20 octombrie--Rangers - Urziceni
4 noiembrie--Urziceni - Rangers
24 noiembrie --Urziceni - Sevilla
9 decembrie--Stuttgart - Urziceni

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite