FOTBAL: Rapid şi Universitatea Craiova au fost amendate cu câte 40.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Rapid şi Universitatea Craiova au fost amendate cu câte 40.000 de lei
FOTBAL: Rapid şi Universitatea Craiova au fost amendate cu câte 40.000 de lei

Cluburile Rapid şi Universitatea Craiova au fost amendate de Comisia de Disciplină a FRF cu câte 40.000 de lei, după incidentele create de spectatori la meciurile de pe teren propriu din prima etapă a Ligii I, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Rapid a primit amenda în urma comportamentului suporterilor de la meciul cu Poli Iaşi, iar moldovenii au fost la rândul lor sancţionaţi cu o penalitate sportivă de 910 lei. Partida s-a disputat pe stadionul Giuleşti şi s-a terminat cu victoria categorică a giuleştenilor, scor 4-1.

Tot după un meci din prima etapă, dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, scor 0-0, ambele cluburi au fost penalizate de membrii Comisiei de Disciplină din cadrul LPF. Astfel, oltenii au fost amendaţi cu 40.000 de lei, iar dinamoviştii cu 30.000 de lei, pentru incidentele create de fani, atât în timpul, cât şi după încheierea partidei. De asemenea, ambele formaţii au primit şi câte un avertisment, iar la următorele abateri le poate fi suspendat terenul.

Alte decizii ale Comisiei de Discplină din cadrul LPF :

Oţelul Galaţi a primit un avertisment după jocul din deplasare cu Internaţional Curtea de Argeş din cauza comportamentului suporterilor, în timp ce jucătorul piteştenilor, Cornel Frăsineanu, a fost suspendat două etape şi amendat cu 300 de lei pentru că a primit direct cartonaşul roşu în urma unui fault dur.

Antrenorii Petre Grigoraş (Poli Iaşi), Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi), Viorel Hizo (Rapid), Ştefan Stoica (Internaţional Curtea de Argeş) şi Sorin Cârţu (Pandurii Tg. Jiu) au fost amendaţi cu câte 10.000 de lei, din cauza comportamentului de la meciurile din prima etapă.

Membrii Comisiei de Disciplină au  respins solicitările clubului FC Vaslui în cazul jucătorilor Duşan Kuciak, Stanislav Genchev şi Hristijan Kirovski pentru că actele nu au fost timbrate, iar moldovenii au un termen de două zile pentru a face apel.

Sancţiunile dictate de clubul Pandurii Tg. Jiu în cazul jucătorului Ilie Iordache, care între timp a ajuns la AEK Atena, au fost respinse, în timp ce sancţiunile disciplinare luate de Universitatea Craiova împotriva fostului antrenor Nicolo Napoli au fost ratificate. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite