FOTBAL: Universitatea Craiova a plecat spre Kaprun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de fotbal Universitatea Craiova a plecat miercuri dimineaţa spre staţiunea Kaprun, din Austria, via Bucureşti, pentru primul stagiu de pregătire al verii.

Lotul pe care noul antrenor, Daniel Mogoşanu, îl va avea la dispoziţie este format din S. Lung jr, Merlier, Mecea (portari), Dănănae, Bărboianu, V. Găman, R. Barbu, Rose, Buşu, Mitchell (fundaşi), Prepeliţă, Gângioveanu, Dilevski, I. Popescu, Şoavă, Firţulescu, Ologu - mijlocaşi, Gogoşoiu, Mihai Costea, Florin Costea, M. Roman, V. Badea, Bran, M. Dina şi Wobay (atacanţi).

Căpitanul Universităţii, Dorel Stoica, şi-a prelungit marţi contractul scadent în 2010, însă este învoit din acest stagiu de pregătire pentru a susţine examenul de bacalaureat.

Portarul Mircea Bornescu a primit acceptul clubului să plece la o echipă din străinătate, fiind în ultimul act de contract, iar australianul Michael Baird a fost exclus temporar din lotul craiovean.

În primul cantonament de la Kaprun (24 iunie - 4 iulie) se va pune accentul pe acumulările fizice. Al doilea stagiu va avea loc tot la Kaprun, cu începere din 7 iulie, şi va fi bazat numai pe meciuri amicale, dintre care unul cu Lazio Roma

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite