United, pe axa Liverpool – Galaţi – City

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rooney (stânga) şi Gerrard  se vor întâlni iar într-un meci încrâncenat
Rooney (stânga) şi Gerrard se vor întâlni iar într-un meci încrâncenat

Vizita „diavolilor“ la Bucureşti pentru meciul din Liga Campionilor cu Oţelul este încadrată de două super-derby-uri programate în Premier League.

În ultimii trei ani, Manchester United a plecat mereu cu capul plecat de pe „Anfield". Este contextul statistic al rivalităţii istorice dintre „cormorani" şi „diavoli". Ca de fiecare dată, cel mai important meci pentru microbiştii din nord-vestul Angliei se dispută în jurul prânzului (azi, ora 14.45, DigiSport 1) pentru a descuraja consumul de alcool şi incidentele dintre taberele de suporteri. Ura dintre Liverpool şi United este atât de mare încât din 1964 niciun jucător nu s-a mai transferat direct de la una din echipe la cealaltă.

Confruntarea de astăzi dintre cele mai laureate echipe ale Angliei vine după ce trupa lui Sir Alex Ferguson a ajuns la cota 19 în ceea ce priveşte titlurile de campioană, lăsându-i pe cei de la Liverpool în umbră, cu 18 trofee. De altfel, câştigarea campionatului intern pentru prima dată după 1990 este marea miză pentru orice antrenor care ajunge la conducerea „cormoranilor". Acum este rândul „bătrânului" Kenny Dalglish, adică exact tehnicianul care i-a adus lui Liverpool titlul în urmă cu 21 de ani. „Fanii noştri zic că acesta este meciul sezonului, dar eu nu gîndesc aşa", a declarat scoţianul de 60 de ani.

De partea cealaltă, un alt scoţian, Alex Ferguson, are o prea mare experienţă pentru a se speria de un derby cu Liverpool. Singura sa problemă este dată de felul în care vor rezista jucătorii săi la programul încărcat din această perioadă. Astfel, bătălia de azi de pe „Anfield" va fi urmată marţi de meciul de la Bucureşti cu Oţelul din Liga Campionilor, în care „diavolii" nu-şi mai permit paşi greşiţi, aşa cum s-a întâmplat în primele două etape, cu Benfica şi Basel. Apoi, după alte trei zile vine încleştarea locală cu Manchester City, un duel care în acest sezon are o importanţă aparte, „cetăţenii" înscriindu-se serios în lupta pentru întâietate.

Aşadar, chiar dacă partida cu campioana României este crucială, e posibil ca Ferguson să se gândească la o rotaţie a jucătorilor din primul 11 pentru următoarele trei meciuri. Motivul? Jucători precum Vidici, Ferdinand, Cleverley abia au revenit după accidentări, în timp ce vedeta Wayne Rooney este afectat psihic de probleme personale şi de întreaga tevatură creată după eliminarea prostească din meciul cu Muntenegru din preliminariile Euro 2012.

"Pentru mine, cel mai dificil loc pentru a câştiga un meci este pe «Anfield»."
Wayne Rooney
atacant Manchester United

118 trofee au cucerit împreună cele două echipe britanice, 60 pentru United şi 58 pentru Liverpool.

Oferta de weekend, 1X2 Bet Café Arena: Derby-ul Romei, fără Totti

Un nou episod din "Derby della Capitale" (duminică, 21.45, DigiSport 2) vine într-un moment în care Lazio şi AS Roma sunt la egalitate de puncte (opt) în clasament, pe locurile şase şi şapte, despărţite doar de golaveraj. Echipa lui Ştefan Radu are însă dezavantajul psihologic dat de precedentele cinci întâlniri cu giallorossi, toate pierdute.

Ambii antrenori, Edoardo Reja şi Luis Enrique, au probleme de lot. Dacă atacantul german Miroslav Klose este incert la Lazio, absenţa căpitanului Francesco Totti este una sigură la AS Roma. În schimb, este anunţată revenirea portarului olandez Stekelenburg, care-l va trece pe Lobonţ din nou pe banca de rezerve.

inof
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite