FOTBAL: Iuliu Mureşan:"Dacă am juca numai cu Unirea am ieşi sigur campioni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Iuliu Mureşan:"Dacă am juca numai cu Unirea am ieşi sigur campioni"
FOTBAL: Iuliu Mureşan:"Dacă am juca numai cu Unirea am ieşi sigur campioni"

Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, spune  că şi-a dori să întâlnească mereu Unirea Urziceni, echipă în faţa căreia ardelenii nu au pierdut niciodată într-un meci oficial.

"Acasă am învins mereu Unirea, nu ne-a dat niciun gol. Ne-ar plăcea să jucăm mereu cu Unirea, am ieşi sigur campioni. Fac şi eu o glumă, ţinând cont de răutăţile lor din ultima vreme. S-a lansat ideea că am fi câştigat meciul din Supercupă cu ajutorul arbitrilor. Le-am răspuns acum pe teren chiar dacă şi atunci am fost mai buni", a spus Mureşan la Sport.ro, adăugând că imediat după joc a fost felicitat de Mihai Stoica şi Dan Petrescu pentru victorie.

Conducătorul grupării din Gruia a anunţat că va reclama arbitrajul la Comisia Centrală a Arbitrilor. "O să trimit şi eu o casetă la Comisie pentru că a fost un fault de roşu asupra lui Cadu. Bilaşco i-a dat cu cotul în faţă intenţionat. Nu am nimic cu arbitrajul, nu reproşez nimic arbitrilor, dar nu suntem fraieri să ne lăsăm călcaţi în picioare", a adăugat acesta.

Deţinătoarea Cupei României, CFR Cluj, a câştigat derby-ul primei etape după ce s-a impus, sâmbătă, scor 2-0, în faţa campioanei Unirea Urziceni, şi rămâne neînvinsă în meciurile oficiale în faţa formaţiei pregătite de Dan Petrescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite