Ultimul cuvânt al lui Mircea Lucescu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu şi ucrainenii de la Şahtior sunt eliminaţi din Liga Campionilor
Mircea Lucescu şi ucrainenii de la Şahtior sunt eliminaţi din Liga Campionilor

Diseară, după meciul cu FC Porto, Şahtior Doneţk poate reintra în cărţile calificării în optimi, dar, în acelaşi timp, poate spune adio cupelor europene în acest sezon.

În numai 90 de minute, contra deţinătoarei la zi a Ligii Europa, „minerii" lui Lucescu pot şterge cu buretele rezultatele dezamăgitoare din primele patru etape ale Ligii Campionilor. „Nici noi, nici Porto, nu ne-am spus ultimul cuvânt", a declarat ieri tehnicianul român, convins că-şi va putea apăra în continuare performanţa din sezonul trecut, când Şahtior a pătruns în sferturi.

Pe „Donbass Arena", ucrainenii şi portughezii au doar varianta victoriei pentru a ataca ultima rundă cu şanse la calificarea în optimi. Totuşi, chiar dacă se va impune în faţa lui FC Porto, echipa din Doneţk are nevoie şi de un rezultat favorabil în celălalt meci al grupei.

„Din păcate, nu totul depinde de noi. Sperăm ca Zenit să câştige cu APOEL", a precizat Lucescu. Dacă se va întâmpla aşa, atunci a doua calificată, pe lângă campioana Rusiei, se va decide în partida directă de la Nicosia dintre revelaţia APOEL şi Şahtior, programată la 6 decembrie.

Porto joacă fără Cristi Săpunaru

Deocamdată, cert e că măcar una dintre marile favorite ale grupei va spune adio Ligii Campionilor în această seară. Mai mult, Şahtior şi FC Porto trăiesc cu riscul eliminării definitive din Europa: dacă locul trei oferă consolarea calificării în Liga Europa, echipa clasată pe ultima poziţie rămâne acasă.

Din acest motiv, Mircea Lucescu vrea să câştige meciul cu FC Porto indiferent de rezultatul final al meciului Zenit - APOEL, programat cu trei ore înainte. „Voi face tot posibilul ca jucătorii mei să intre pe teren fără să afle scorul din Rusia", a punctat „Il Luce".

De partea cealaltă, campioana Portugaliei e afectată de eliminarea din Cupă (0-3 cu Coimbra), meci după care tehnicianul Vitor Pereira e din ce în ce mai contestat. Din cauza unei accidentări, românul Cristi Săpunaru n-a fost inclus în lotul „dragonilor" deplasat în Ucraina.

Ibrahimovici - Pep Guardiola, faţă în faţă

Derby-ul etapei din Liga Campionilor se joacă între AC Milan şi Barcelona, însă miza rezultatului trece în plan secund, cele două echipe fiind deja calificate în optimi. Mult mai interesantă va fi întâlnirea dintre antrenorul catalanilor, Pep Guardiola, şi fostul jucător al Barcei, Zlatan Ibrahimovici, ajuns în curtea „diavolilor" milanezi.

Războiul personal dintre cei doi a explodat în ultima lună, după dezvăluirile făcute de suedez în autobiografia sa. „Te bat de faţă cu toţi ziariştii!", „Tu nu ai ouă în pantaloni!", „Poţi să te duci dracului!" sau „Faci pe tine când îl vezi pe Mourinho!" au fost doar câteva dintre replicile dure pe care „Ibra" i le-a dat lui Guardiola în timpul sezonului petrecut pe „Camp Nou" (2009-2010). Care va fi reacţia lui Pep în momentul în care va da ochii cu cu Zlatan Ibrahimovici? „Eu îl voi saluta pe Guardiola. Vom vedea cu toţii dacă el îmi va răspunde la salut", a declarat fotbalistul înaintea meciului din această seară.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite