Bogaciu, reţinut de DNA, delegat de UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surse federale ne-au informat că Aurelian Bogaciu ar trebui să arbitreze în primul tur preliminar din Liga Europa.

Din câte se pare, meciul la care ar trebui să oficieze bucureşteanul este a doua manşă a întâlnirii dintre echipa georgiană FC Zestafoni şi cea din Irlanda de Nord, FC Lisburn Distillery, care este programat la 9 iulie.

Bogaciu însă nu va putea fi prezent la meciul la care a fost delegat întrucât are interdicţie din partea DNA de a părăsi localitatea de domiciliu, fiind acuzat de luare de mită în scandalul FC Argeş.

Se pare că, FRF a omis să informeze forul european de situaţia în care se află momentan Bogaciu. „Probabil că cei de la UEFA au uitat situaţia în care se află Bogaciu. Imediat ce am primit delegarea am informat forul european că arbitrul nu poate părăsi deocamdată ţara.

Poziţia CCA este de a-i menţine pe Bogaciu şi pe Corpodean pe lista FIFA şi în lotul A până când instanţele vor decide definitiv că sunt vinovaţi. Dar, cât vor fi în proces, nu vor fi delegaţi”, a declarat pentru „Adevărul“ preşedintele CCA, Aron Huzu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite