FOTBAL: Cristian Cristea a devenit jucătorul echipei Triestina
0Atacantul român Cristian Cristea, în vârstă de 21 de ani, care era deţinut în coproprietate de grupările din Serie B, Triestina şi Cesena, a devenit sută la sută jucătorul echipei Triestina, informează site-ul tuttomercatoweb.com.
"Cristian Cristea devine în întregime jucătorul echipei Triestina. Clubul a rezolvat în favoarea sa acordul de parteneriat cu Cesena", specifică sursa citată.
Cristea fusese transferat de Triestina de la Cesena, în vara anului trecut, dar clubul promovat în acest sezon în Serie B păstrase cooproprietatea jucătorului român.
Cristian Cristea a evoluat doar în prima parte a sezonului trecut la Triestina, el fiind împrumutat în retur la gruparea Juve Stabia (Serie C), unde a fost antrenat de viitorul tehnician al echipei Dinamo, Dario Bonetti.