FOTBAL: Prandelli: " Trebuie să muncim enorm pentru a ajunge în grupe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Prandelli: " Trebuie să muncim enorm pentru a ajunge în grupe"
FOTBAL: Prandelli: " Trebuie să muncim enorm pentru a ajunge în grupe"

Tehnicianul Fiorentinei, Cesare Prandelli, a declarat la finalul meciului cu Sporting, scor 2-2, că echipa sa trebuie să-şi îmbunătăţească jocul în următoarea perioadă şi consideră că rezultatul de la Lisabona nu îi conferă grupării italiene statutul de favorită în manşa secundă, informează AFP.

"După partida din această seară, îmi dau seama că mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Dar, în acelaşi timp, am remarcat disponibilitatea la efort şi dăruirea pe care le-au arătat elevii mei. În ciuda faptului că am marcat de două ori în deplasare, cred că pentru a accede în grupe va trebui să muncim enorm şi să luptăm până la final în meciul retur. Mutu? Vine după trei luni şi jumătate de inactivitate şi este normal să nu fie acum la vârf de formă", a spus antrenorul grupării toscane.

Alberto Gilardino, autorul golului prin care Fiorentina a egalat situaţia pe tabelă, crede că rezultatul a fost echitabil, mai ales că a doua repriză s-a jucat "nebuneşte": "Acest meci a avut de toate. În prima parte a fost echilibrat, întrucât niciuna din echipe nu şi-a asumat prea multe riscuri. După pauză, când am fost conduşi, am arătat că avem tărie de caracter şi am atacat şi mai mult. Reuşita noastră a venit într-un moment bun pentru noi, mai ales că s-a jucat nebuneşte. Ambele formaţii au avut şansa să câştige sau, la fel de bine, puteau să piardă confruntarea. Încă nu suntem la 100% din potenţial, dar sper că acest aspect se va regla odată cu următoarele meciuri".

Fiorentina, la care internaţionalul român Adrian Mutu a jucat până în minutul 64, a remizat, marţi seară, pe terenul lui Sporting Lisabona, scor 2-2, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite