Traore: "Mi-e greu în Rusia!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a declarat că e în continuare cu ochii pe Liga 1: "În vară nu cred că voi lua vreun jucător din România, poate la iarnă", spune SuperDan, care nu a scăpat ocazia să îl critice iar pe Traore: "E un jucător cu care trebuie să avem răbdare, a marcat trei goluri, dar putea să mai înscrie vreo zece". Atacantul cumpărat de ruşi pentru mai bine de patru milioane spune că se adaptează mai greu în Rusia, dar crede că Lig

"România nu se poate compară cu Rusia. Condiţiile sunt total diferite, cel puţin financiar. În plus, fotbalul din Rusia este mult mai atletic şi se joacă mai rapid. Mi-a fost uşor în România, deoarece limba română se aseamănă cu franceza. Rusa pare imposibila", a declarat Traore pentru NTV Plus.

Dan Petrescu: "Traore putea să mai înscrie vreo zece goluri"

"În Rusia e mult mai greu decât la noi. În Rusia, în iarnă, campionatul se împarte în două. Trebuia să fim pe primul loc, dar nu marcăm. Urmăresc jucători şi din Liga 1. În vară nu cred că va fi vreun jucător din România, poate la iarnă. Varga a jucat foarte bine, dar Gigel a avut de suferit pentru că am schimbat sistemul. Dar mă bazez pe el. Traore a marcat trei goluri, dar putea să mai marcheze vreo zece", a spus SuperDan la Sport.ro, conform prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite