Torres se încălzeşte pentru meciul cu Unirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fernando Torres (în alb) a ajuns la 50 de goluri pentru Liverpool în doar 72 de meciuri
Fernando Torres (în alb) a ajuns la 50 de goluri pentru Liverpool în doar 72 de meciuri

Nori negri pentru Urziceni înainte de duelul cu Liverpool. Echipa lui Rafa Benitez dă semne de revenire, iar atacantul spaniol înscrie din jumătăţi de ocazie. Adversara Unirii Urziceni din Liga Europa începe să recupereze terenul pierdut în startul sezonului.

„Cormoranii" lui Rafa Benitez au legat două victorii consecutive şi zboară spre „Top Four" în Anglia. Pe o ninsoare infernală, Liverpool a jucat la Birmingham un meci crucial cu Aston Villa. Gazdele au avut ocaziile mai mari, însă l-au găsit pe Reina în formă mare. Iar Liverpool a dat lovitura în ultimul minut, după un carambol fercit ce a purtat mingea la Fernando Torres.

Mai citiţi şi:

Torres vrea să plece de la Liverpool

Absenţele lui Torres şi Gerrard, determinante pentru Liverpool

Apatic până în acel moment, „toreadorul" spaniol l-a executat pe Friedel şi şi-a trecut în cont cel de-al 50-lea gol pentru formaţia engleză. Un nou record în istoria lui Liverpool, în condiţiile în care cele 50 de goluri au fost marcate în doar 72 de meciuri.

Gerard: „E cel mai bun din lume"

Reuşita lui Torres a atras elogiile antrenorului şi pe ale căpitanului englezilor, Steven Gerrard. „Toată lumea ştie că Fernando, atunci când e în formă, e cel mai bun din lume. Poate să înscrie goluri din nimic, chiar şi atunci când ai senzaţia că nu e pe teren", a spus Stevie G.

„Sunt fericit pentru Fernando şi, dacă jucăm tot aşa, vom prinde un loc de Liga Campionilor", a afirmat şi managerul Rafa Benitez. Liverpool e în acest moment pe locul şapte, la 12 puncte de liderul Chelsea şi la doar patru lungimi de undă de Tottenham, ocupanta locului patru.

Unirea va întâlni pe Liverpool în şaisprezecimile Ligii Europa. Meciurile sunt programate pe 18 şi 25 februarie, iar prima dispută va avea loc pe Anfield Road. Dacă la englezi nu se întrerupe campionatul, partida din Anglia va fi primul meci al Unirii din 2010.

Manchester City îl vrea pe Mutu

După West Ham United, altă echipă engleză este interesată de un transfer al lui Adrian Mutu. „Odată cu sosirea lui Mancini, Mutu a intrat în atenţia echipei Manchester City, care este dispusă să facă o ofertă pentru atacantul român încă din ianuarie", scrie „La Repubblica".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite