Torje, lăudat de presa internaţională: "A reuşit să se ridice la nivelul lui Alexis Sanchez"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Torje este cel mai în formă fotbalist român la ora actuală
Torje este cel mai în formă fotbalist român la ora actuală

Transferul lui Torje la Udinese şi mai ales evoluţiile românului la formaţia italiană au atras atenţia tuturor. Micuţul mijlocaş român a fost deja trecut pe lista de achiziţii din iarnă de Barcelona, AC Milan sau Inter Milano, iar oficialii şi suporterii din Udine au pus punct abrupt dorinţelor granzilor de a-l achiziţiona pe fostul echipier al lui Dinamo spunând că acesta va rămâne la gruparea din nord-estul Italiei cel puţin

Nu doar oamenii implicaţi direct în fenomen au fost încântaţi de evoluţiile lui Torje, ci şi jurnaliştii. Într-un editorial care analizează cele mai importante cinci transferuri din Serie A din această vară, James Horncastle, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti ai publicaţiei FourFourTwo, analizează prestaţia lui Torje din debutul de sezon din Serie A.

"Supranumit 'Messi de România' la sosirea sa în Italia şi considerat de unii drept urmaşul mult mai celebrului său compatriot Gheorghe Hagi, Torje a reuşit cumva să se ridice la nivel aşteptărilor şi să demonstreze că cele 3.6 milioane de euro plătite lui Dinamo Bucureşti nu au fost aruncate în van", notează James Horncastle în materialul său.

"Departamentul de scouting al lui Udinese a fost extrem de inspirat când a ales un înlocuitor ieftin şi pe măsura lui Alexis Sanchez, fotbalist plecat la Barcelona. Adaptarea sa la fotbalul italian şi la Serie A s-a produs neaşteptat de repede", mai scrie editorialistul de la FourFourTwo.

În materialul amintit, FourFourTwo îi mai analizează pe Maxi Moralez de la Atalanta, Cristóbal Jorquera de la Genoa, Thiago Ribeiro de la Cagliari şi Eran Zahavi de la Palermo

Torje a ajuns la Udinese pe 30 august şi a semnat un contract pe cinci sezoane. Mijlocaşul român a bifat până acest moment 4 partide pentru Udinese, conform prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite