FOTBAL: Miranda, Todorovski şi Pekaric au fost puşi pe lista de transferuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii Osvaldo Miranda, Blagoja Todorovski şi Nino Pekaric au fost puşi pe lista de transferuri de conducerea lui Dinamo şi în următoarele zile se va negocia cu aceştia termenii încheierii acordurilor financiare, a declarat directorul sportiv Constantin Dănilescu.


 "Am avut o discuţie în această dimineaţă cu cei trei şi în următoarele zile vom încerca o soluţie pentru încetarea raporturilor contractuale. Ei nu vor face parte din lotul pentru cantonamentul din Franţa, vom vedea cum îi putem transfera defintiv la alte echipe", a spus Dănilescu.

Pe lângă cei trei, din lotul pe care Dinamo îl va deplasa în Franţa nu face parte nici fundaşul dreapta Cristian Melinte. În schimb, toţi jucătorii aflaţi în probe, printre care Laurenţiu Rus şi Adrian Cuciula, veniţi de la Liberty Salonta, vor fi testaţi de Dario Bonetti.

Atacantul argentinian Osvaldo Miranda (25 de ani) a fost transferat de Dinamo în urmă cu un an şi jumătate, însă nu a reuşit să se impună în prima echipă, iar în sezonul trecut a marcat doar două goluri în 16 jocuri disputate.
Macedoneanul Blagoja Todorovski a fost adus la Dinamo în 2008 de la Sileks Kratovo, însă nu s-a aflat în lotul roş-alb decât în returul ediţiei 2008-2009, după care a fost împrumutat la diverse echipe, aşa cum este şi cazul fundaşului sârb Nino Pekaric, adus de la Vojvodina Novia Sad în urmă cu un an şi jumătate în schimbul a aproximativ 500.000 de euro, dar care în sezonul trecut a fost împrumutat la Steaua Roşie Belgrad.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite