A venit Tininho, la rând e un mijlocaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După sosirea fundaşului stânga portughez, Steaua va alege ultima achiziţie dintre patru jucători: Tiago, Komac, Barreto şi Rui Lima. După ce tratativele pentru Bozovici şi Darlas au intrat în impas, Steaua s-a reorientat şi a transferat un fundaş stânga portughez de 29 de ani, de origine mozambicană, Tininho.

Fotbalistul a fost adus pentru a-i crea concurenţă lui Petre Marin, jucător care în luna septembrie va împlini 36 de ani.

„Bergodi îl ştia pe Tininho, i-am pus la dispoziţie materiale în care şi-a putut da seama de calităţile jucătorului, l-a văzut şi a fost de acord cu transferul acestuia”, a precizat ieri preşedintele Valeriu Argăseală.

Rossi şi Mache au urmărit zece mijlocaşi

Steliştii încearcă să rezolve până la ora meciului cu Ujpest şi transferul unui mijlocaş central, care va încheia totodată campania de achiziţii din această vară.

Managerul sportiv Renzo Rossi şi team-managerul Marius Ianuli au urmărit nu mai puţin de zece jucători pe DVD-uri, urmând ca ultimul să vadă pe care dintre ei îl poate aduce.

În acest sens, impresarul portughez Ulisses Santos Ferreira, cel care i-a adus în Ghencea pe Grzelak şi Tininho, s-a deplasat ieri la Bucureşti, unde a discutat mai multe ore cu Ianuli.

Pe lista roş-albaştrilor se regăsesc, pe lângă numele portughezului Tiago Gomes şi al slovenului Andrej Komac, fotbalişti precum brazilianul André de Paulo Barreto, de la Wisla Cracovia, respectiv portughezul Rui Lima, care a evoluat ultima oară în Cipru, la Nea Salamina.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite