Alba Iulia - Timişoara 3-3 / Unirea a ţinut în şah vicecampioana
0
Elevii lui Adrian Falub şi-au respectat promisiunea facută după înfrângerea cu Rapid şi au dat totul pe teren cu "Poli" Timişoara.
Antrenorul bănăţenilor, Ioan Ovidiu Sabău, a spus înaintea partidei că îşi doreşte ca echipa sa să joace mai ofensiv de acum înainte. Şi aşa a fost, timişorenii au înscris trei goluri, mai multe decât în cele patru partide din campionat de până acum. Acestea nu au fost, însă, deajuns, pentru că Florin Dan, Cătălin Cristea şi ceilalţi i-au arătat lui Sabău unde are probleme în apărare.
Ardelenii au reuşit să revină de la 0-2, au condus cu 3-2, însă nu au reuşit să menţină ritmul. Remiza a fost echitabilă, după desfăşurarea jocului, însă un egal cu o nou promovată nu are cum să-i mulţumească pe bănăţeni, care au ca obiectiv declarat titlul de campioană.
Iată filmul meciului de la Alba Iulia:
Final de meci
Min. 90: C. Cristea încearcă un şut de la peste 30 de metri, dar Pantilimon reţine fără probleme
Min. 89: Ioan Mera reintră pe teren, iar arbitrul de rezervă a arătat patru minute de prelungire
Min. 87: Mera are probleme musculare şi este scos în afara terenului. Timişorenii au epuizat toate schimbările şi joacă în 10
Min. 85: GOOOOL "Poli"! 3-3! Dorin Goga transformă impecabil lovitura liberă!
Min. 84: fundaşul central Dare Nibombe încearcă o acţiune personală şi este faultat la marginea careului. Poverlovici vede cartonaşul galben
Min. 82: Goga nimereşte bara cu un şut de la 16 metri!
Min. 79: schimbare la Unirea, iese Bonacin, intră Bumbac
Min. 76: cartonaş galben pentru Veljovici
Min. 74: GOOOOL Unirea! 3-2, Călin Cristea înscrie de la 12 metri după ce Florin Dan a ridiculizat apărarea timişoreană!
Min. 73: înlocuire la "Poli", Magera intră în locul lui Claudiu Ionescu
Min. 71: schimbare la Unire, Selagea intră în locul lui Norbert Varga
Min. 70: partida s-a echilibrat, niciuna dintre echipe nu mai riscă şi aşteaptă greşeala adversarului
Min. 62: schimbare la "Poli", Latovlevici a intrat în locul lui Curtean
Min. 58: GOOOOL Unirea, 2-2! Ionuţ Bălan înscrie după un atac care a făcut şah-mat apărarea timişoreană!
Min. 54: şut al lui Cristea de la 25 de metri, Pantilimon reţine în doi timpi
Min. 50: Pantilimon vede un cartonaş galben pentru proteste
Min. 48: lovitură liberă pentru Unirea, de la 35 de metri, însă Dâlbea ratează execuţia
Min. 47: acţiune periculoasă de atac pentru Alba Iulia, centrarea lui Ionuţ Bălan este reluată spre poartă de Norbert Varga, însă mingea îl loveşte pe NIbombe
Min. 46: a început repriza secundă. La Unirea, Adrian Olah a intrat în locul lui Sorin Rădoi. Ambii jucători au evoluat în trecut şi la Timişoara
Pauză la Alba Iulia. Bănăţenii conduc meritat la jumătatea meciului, după ce au dominat prima repriză, însă gazdele au arătat că au resurse pentu a reveni în joc.
Min. 45: GOOOOL Alba Iulia! 1-2, Florin Dan transformă cu siguranţă penalty-ul!
Min. 45: penalty pentru Unirea! Nibombe a greşit în careu, iar Mera l-a faultat pe Veljovici!
Min. 44: Parks scapă pe contraatac, însă Cernea iese la timp din careu şi degajează
Min. 43: Veljovici încearcă o reluare din voleu, de la 10 metri, însă trimite peste poarta bănăţenilor
Min. 41: ocazie pentru Unirea - Veljovici şi Cristea nu reuşesc să reia spre poartă centrarea bună a lui Ionuţ Bălan
Min. 33: ocazie mare pentru Poli: Karamyan execută un corner de pe stânga, Nibombe recentrează în careu, iar Mera şi Bonfim trec foarte aproape de golul trei
Min. 31: Bucurică şutează de la aproape 40 de metri, Pantilimon respinge cu dificultate din cauza terenului ud
Min. 28: GOOOOOL "Poli"! 0-2, Claudiu Ionescu marchează primul său gol pentru bănăţeni, transformând impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri
Min. 24: şut al lui Curtean de la 30 de metri, peste poartă
Min. 23: Ionuţ Bălan ajunge într-o poziţie favorabilă, în careu, însă este blocat de Artiom Karamyan
Min. 20: schimbare la "Poli", Winston Parks intră în locul lui Stelian Stancu, uşor accidentat
Min. 14: acţiune bună de atac a gazdelor, însă centrarea lui Veljovici este reţinută de Pantilimon
Min. 10: şut de la dinstanţă a lui Călin Cristea, Pantilimon deviază peste bară
Min. 8: Artiom Karamyan execută excelent, mingea lovită de Cernea ajunge la Bucur, care nimereşte bara!
Min. 7: Poverlovici intervine dur la Stelian Stancu, iar timişorenii beneficiază de o lovitură liberă chiar de pe linia careului de 16 metri
Min. 5: GOOOOL Timişoara! 0-1, Gigel Bucur înscrie din careu după o centrare a lui Stelian Stancu
Min. 1: a început partida, gazdele au avut lovitura de începere
Iată formaţiile de start ale celor două echipe:
Unirea: Cernea - S. Rădoi, Poverlovici, Bonacin, Bucurică - Dâlbea, I. Bălan, N. Varga, Fl. Dan - C. Cristea, Veljovici.
"Poli": Pantilimon - Bonfim, Mera, Nibombe, Art. Karamyan - S. Stancu, Bourceanu, Goga, Curtean - Cl. Ionescu, Bucur.
Meciul este arbitrat de Mugurel Drăgănescu (Breaza), ajutat de Cristian Nica (Ploieşti) şi Adrian Vidan (Bucureşti).
Bănăţenii sunt obligaţi să câştige această partidă, orice pas greşit, mai ales cu o echipă nou promovată, însemnând o lovitură grea pentru şansele la titlu. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău nu poate conta în această partidă pe Alexa (suspendat), Arman Karamyan, Cisovsky, Rusic, Brezinsky şi Mansour (accidentaţi).
Miza meciurilor din cupele europene, dar şi valoarea superioară a adversarului au făcut ca Ioan Ovidiu Sabău să fie preocupat, până acum, în principal de întărirea apărării echipei sale. Acum, după îndeplinirea obiectivului, atingerea fazei grupelor în Liga Europa, tehnicianul promite că „Poli” va arăta cu totul altfel.
„Am atins un vârf la meciurile cu Şahtior, dar tot ce am făcut în acest debut de sezon a fost în funcţie de adversarii puternici pe care i-am întâlnit. Tocmai de aceea 75% din antrenamente s-au axat pe partea defensivă. De acum vom lucra mult mai mult la o consistenţă mai mare atunci când suntem la construcţie. Trebuie să punem mai multe probleme în atac”, a declarat antrenorul echipei bănăţene.
De partea cealaltă, ardelenii vor să şteargă imaginea negativă lastă de echipă la înfrângerea din Giuleşti de etapa trecută. "Nu este un meci decisiv, nici dacă pierdem, nici dacă vom învinge. Este foarte important în schimb să câştigăm pentru moralul echipei", a spus antrenorul Adrian Falub.
Forţat de accidentări, Neluţu Sabău l-a titularizat în centrul apărării, alături de Dare Nibombe, pe tânărul Ioan Mera, "călit" la Buzău în returul sezonului trecut.