Tiki-taka asfixiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În turul Supercupei Spaniei cu Real Madrid (2-2), FC Barcelona a avut o posesie a mingii de doar 52 la sută, cea mai mică din ultimii trei ani. Returul se va juca mâine-noapte (ora 0.00, Digi Sport 1). Rar se poate întâmpla ca Barcelona lui Leo Messi să marcheze la singurele două şuturi date pe spaţiul porţii.

Realul lui Mourinho s-a transformat teribil de la acel 0-5 cu Barcelona din toamna trecută. Paradoxal, în turul Supercupei disputat duminică pe „Bernabeu", portughezul a trimis pe teren acelaşi prim 11 ca la meciul de coşmar de pe „Camp Nou", însă imaginea din teren a fost cu totul alta. Profitând şi de pregătirea fizică încă precară a catalanilor, „galacticii" s-au dezlănţuit într-o sarabandă de ocazii la poarta lui Valdes, statisticienii numărând 20 de încercări de a marca, dintre care nouă pe spaţiul porţii.

„Umbrele" Mascherano şi Abidal

De partea cealaltă, campioana Europei şi a Spaniei nu l-a deranjat pe Casillas decât la execuţiile lui David Villa şi Messi, ambele cu finalitate pe tabela de marcaj. „Am avut noroc. E un rezultat mare", a mărturisit Pep Guardiola, recunoscând superioritatea netă a madrilenilor.  Cu o apărare improvizată (Mascherano şi Abidal au fost doar o umbră a cuplului Puyol - Pique), fără Xavi, Busquets şi Pedro printre titulari şi cu Messi abia întors din vacanţă, catalanii au cedat inclusiv posesia mingii. Obişnuită cu procente de peste 70 la sută, celebra tiki-taka a Barcelonei n-a funcţionat deloc, fiind asfixiată din faşă de presingul agresiv al Realului. Mai mult, prospeţimea fizică din linia mediană arătată de Özil şi Xabi Alonso a făcut ca „Pep-Team-ul" să ţină mingea doar 52 la sută din timpul efectiv de joc. Performanţă" unică în era Guardiola!

Aşadar, deşi rezultatul final a fost egal (2-2), Jose Mourinho are toate motivele să se bucure ca la o victorie, echipa sa demonstrând că are resurse pentru a se bate de la egal la egal cu „monstrul" catalan. Mai mult, madrilenii şi-au ţinut de această dată nervii în frâu, terminând partida cu 11 jucători pe teren, aşa cum nu se întâmplase în ultimele „El Clasico".

Real Madrid 2

Casillas - S. Ramos, Pepe, Carvalho, Marcelo - Xabi Alonso, Khedira (Callejon 57) - Di Maria (Coentrao53), Özil, C. Ronaldo - Benzema (Higuain 81).
Antrenor: Jose Mourinho.

FC Barcelona 2
Valdes - D. Alves, Mascherano, Abidal, Adriano (Pique 61) - Thiago (Xavi 57), Keita, Iniesta - A. Sanchez, Messi, D. Villa (Pedro 72).Antrenor: Josep Guardiola.

Goluri: Özil 13, Xabi Alonso 53 / D. Villa 35, Messi 45
Stadionul „Santiago Bernabeu" Madrid: 79.800
Arbitru: Teixeira Vitienes

11 goluri a dat Leo Messi în 14 meciuri disputate cu marea rivală Real Madrid

Fabregas s-a întors acasă

Între meciurile cu Real din Supercupă, Barcelona l-a achiziţionat de la Arsenal pe Cesc Fabregas, crescut la academia catalanilor şi plecat în Anglia în 2003. Pentru internaţionalul iberic, Barça a plătit 29 de milioane de euro, alte cinci milioane urmând să ajungă la Arsenal dacă spaniolii vor câştiga două titluri şi o Ligă a Campionilor.



De asemenea, în următorii cinci ani, Fabregas va renunţa la un milion de euro pe stagiune din salariu, efort financiar făcut chiar de jucător pentru a uşura negocierile de transfer.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite