Thriller în Gruia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a câştigat greu, cu 2-1, meciul cu Gaz Metan, iar scaunul lui Trombetta se clatină serios. După ce Curtean a egalat, Dubarbier a adus victoria celor din Gruia în ultima secundă a partidei.După golul de 1-0 al lui Gabi Mureşan, CFR Cluj s-a retras în propria jumătate, unde a fost efectiv asediată de adversari. Paszkany vrea să-l demită pe antrenorul său.

Elevii lui Maurizio Trombetta au început meciul decişi să recupereze din distanţa care o separă pe CFR de rivalele la titlu. Clujenii au mizat în special pe agilitatea şi forţa lui Kone în avanposturi, în faţa unei echipe care se zbate în zona retrogra­dării.

Trombetta nu a mai mizat pe Eugen Trică, deja transferat la Anorthosis Famagusta pentru 200.000 de euro, şi l-a titularizat pe argentinianul Sixto Peralta. Primele minute ale partidei au fost însă haotice, clujenii dominând steril, fără a ameninţa direct poarta lui Şteţca.

Dubarbier s-a agitat mult, dar inutil, în timp ce Kone nu a beneficiat de nicio minge utilă. De partea cealaltă, adversarii clujenilor au replicat prin Curtean. Mijlocaşul selecţionat de Victor Piţurcă pentru trialul din această săptămână le-a dat emoţii celor de la CFR. Un şut periculos de la 25 de metri şi o acţiune personală au demonstrat că mijlocaşul Mediaşului este principala ameninţare pentru Nuno Claro.

Cfr-ul, în criză de idei

Clujenii au continuat să fie în criză de idei în timp ce medieşenii Eric şi Dudiţă şi-au încercat şi ei norocul cu reflexele lui Nono Claro. După o evoluţie ştearsă, pentru CFR descătuşarea a venit în minutul 32. După ce argentinianul Culio a fost faultat de Zaharia la 30 de metri de poartă, Gabi Mureşan a marcat cu un şut-rachetă.

Curtean i-a terorizat pe clujeni

În a doua  repriză, Gaz Metan a încercat să revină pe tabelă, dar de fiecare dată acţiunile de atac se opreau exact înainte de finalizare. În plus, clujeanul Panin este aproape de autogol în minutul 48, dar tabela a rămas neschimbată.

Clujul s-a retras oarecum prematur şi le-a lăsat adversarilor conducerea jocului. Medieşenii au atacat cu furie, dar nici Curtean, nici Lazăr nu reuşesc să-l învingă pe goalkeeperul CFR-ului.  Acelaşi Curtean a încercat în continuare să-şi ajute echipa, dar nici din lovitură liberă părea să nu reuşească  golul după care Mediaşul a alergat tot meciul. În minutul 91, vedeta celor de la Gaz Metan a amuţit însă stadionul cu un şut plasat din interiorul careului, egalând CFR-ul.

Clujenii au replicat în ultimul minut de joc când Dubarbier a marcat, salvând onoarea şi punctele celor din Gruia. În ciuda succesului, scaunul lui Trombetta se clatină serios. 

2-1

CFR Cluj:
Claro – Perreira, Alcantara, De Sousa (55 E.Kone), Panin – Culio, G.Mureşan, Dani, Peralta(46 Trică) –
Dubarbier, Kone (79 M.Jose) Antrenor:  Maurizio Trombetta.

Gaz Metan: Şteţca – Nohai(74 Sabou), Lazăr, Voicu, Buzean – Dudiţă, Zaharia, Eric(46 Boaru), Hoban, Curtean – Prodan (62 Vidakovici). Antrenor:  Cristian Pustai.

Au marcat:
G. Mureşan 32, Dubarbier 90+3 / Curtean 90+1

Stadionul
Constantin Rădulescu: 4.000

Arbitru: George Ionescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite