Tatăl arbitrului sinucigaş: "Fiul meu nu părea să fie deprimat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1. Bundesliga
1. Bundesliga

Tatăl arbitrului german care a încercat să se sinucidă a declarat că fiul său, Babak Rafati, i-a spus sâmbătă dimineaţă că nu se simte bine, dar nu părea să fie deprimat, şi şi-a cerut apoi scuze în spital pentru tentativa de a-şi lua viaţa, informează Mundo Deportivo.

Tatăl lui Rafati a afirmat pentru cotidianul Berliner Kurier că dacă ar fi văzut că fiul său este deprimat sau epuizat ar fi reacţionat. El a vorbit cu fiul său la telefon, sâmbătă dimineaţă, cu puţin înainte ca arbitrul să încerce să se sinucidă, într-un hotel din Koln. Rafati i-a spus tatălui său că nu se simte bine, iar acesta i-a recomandat să nu arbitreze. "Mi-a spus că mă va suna mai târziu şi a închis", a menţionat tatăl arbitrului. Centralul de origine iraniană, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit cu venele tăiate de arbitrii asistenţi, care l-au căutat în cameră după ce nu a venit la întâlnirea cu ei şi nici nu a răspuns la telefoane. Rafati a fost spitalizat şi se află în afara oricărui pericol. Din spital, Babak Rafati a vorbit din nou la telefon cu tatăl său. "Mi-a spus doar: «Tată, iartă-mă pentru ce am făcut». I-am răspuns că important este să se refacă", a explicat bărbatul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite