FOTBAL: China fierbe înainte de SuperCupa Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: China fierbe înainte de SuperCupa Italiei
FOTBAL: China fierbe înainte de SuperCupa Italiei

Formaţia antrenată de Jose Mourinho, Inter Milano, se antrenează de două zile la Beijing, acolo unde va susţine la data de 8 august Supercupa Italiei, împotriva celor de la Lazio, echipa celui poreclit „noul Chivu”, Radu Ştefan.

Federaţia italiană de fotbal a decis ca în acest an, SuperCupa Italiei să se dispute, pentru prima oară în istorie, pe un alt continent. Miza: dezvoltarea raporturilor comerciale dintre China, una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii şi Italia. „Când politica nu poate să îmbunătăţească relaţiile dintre ţări, atunci o poate face sportul”, declara preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito. Iubitorii de fotbal din Beijing aşteaptă cu sufletul la gură acest eveniment, care va avea loc pe stadionul olimpic, „Cuib de pasăre”. Aceştia i-au luat cu asalt încă de la Aeroport pe jucătorii lui Mourinho. Unii dintre ei s-au urcat şi în autocar pentru a se poza cu Eto’o şi compania. Radu Ştefan şi colegii săi vor cu orice preţ să câştige acest trofeu şi au ajuns în statul comunist, cu două zile mai devreme pentru a se adapta cu fusul orar.

Chivu joacă în premieră pe „Cuib de pasăre”

Arena care va găzdui meciul dintre câştigătoarea campionatului italian şi  a Cupei are o capacitate de 80.000 de locuri şi a fost inaugurată, în 2008, cu ocazia disputării Jocurilor Olimpice. Aflat pentru prima oară în China, „căpitanul tricolorilor” s-a adaptat repede cu aerul asiatic, el fiind printre cei mai activi la antrenamentele formaţiei milaneze. „Suntem cei mai buni. În amicale, chiar dacă am fi pierdut nu aş fi fost supărat. Suntem pregătiţi foarte bine pentru a câştiga SuperCupa şi noul sezon din Serie A”, a spus Jose Mourinho.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite