Stuart Pearce: "Românii vor ataca, sunt disperaţi să se califice la turneul final"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stuart Pearce
Stuart Pearce

Antrenorul naţionalei de tineret a Angliei, Stuart Pearce, a declarat că meciul cu România, programat marţi, în manşa secundă a play-off-ului de calificare la CE "Under 21", ediţia 2009-2011, va fi palpitant şi că echipa sa va încerca să îl câştige, având calitatea necesară pentru acest lucru.

"Vom încerca să câştigăm şi în România. Suntem din ce în ce mai buni şi dacă vom avea suficient noroc ca să câştigăm meciul de marţi, atunci vom mai avea opt luni să ne îmbunătăţim jocul, iar apoi vom ajunge la CE. Românii au jucat foarte bine în tur, vineri, dar ei vor trebui să atace marţi şi poate fi un joc total diferit. Ceea ce ar putea să ne avantajeze. Va fi un meci palpitant, fără îndoială. Românii vor fi disperaţi să se califice la turneul final. Cred că avem calitatea necesară pentru a obţine un rezultat bun în România. Şansele sunt din nou de 50 la sută, vor juca două echipe bune şi o echipă bună nu va ajunge la Campionatul European", a spus Pearce, informează thefa.com.

Stuart Pearce a vorbit şi pentru publicaţia The People despre meciul cu România, precizând că adversara de marţi este "o echipă foarte bună".

Reprezentativa de tineret a României a fost învinsă, vineri, pe stadionul Carrow Road din Norwich, cu scorul de 2-1 (0-0), de selecţionata similară a Angliei, în manşa tur a play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European "Under 21", ediţia 2009-2011, partidă la care, conform site-ului tribalfootball.com, dinamovistul Marius Alexe a fost urmărit de scouteri de la Chelsea.

Manşa retur este programată la 12 octombrie, de la ora 14.30, la Botoşani. Faţă de partida de săptămâna trecută, la confruntarea din România Pearce nu îi va avea la dispoziţie pe Jack Wilshere, plecat la naţionala de seniori a Angliei, şi Marc Albringhton, accidentat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite