Ştefan Iovan: „I-am făcut varză!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Iovan: „I-am făcut varză!“
Ştefan Iovan: „I-am făcut varză!“

„Adevărul“: Mai ţineţi minte meciul cu Austria de la 10 septembrie 1986? Ştefan Iovan: Cum să nu! Doar am dat două goluri. E singurul meci din cariera mea în care am marcat de două

„Adevărul“: Mai ţineţi minte meciul cu Austria de la 10 septembrie 1986?

Ştefan Iovan: Cum să nu! Doar am dat două goluri. E singurul meci din cariera mea în care am marcat de două ori.

Golurile cum au fost?

Primul a picat bine de tot, în minutul 45 la ultima fază a primei reprize. Hagi a bătut un corner, Lindenberger a scăpat mingea şi eu am reluat în poartă de la câţiva metri. La al doilea am prins un şut din lovitură liberă direct la vinclu. Nici n-a mirosit-o portarul lor.

A fost aşa mare diferenţa de valoare între cele două echipe?

Austria nu era o formaţie slabă. Participase la CM din 1982 şi avea jucători buni. Polster, Schachner, Pacult, mai erau şi alţii, dar nu-i mai ţin minte. Noi am prins atunci un meci formidabil. Am avut ocazii multe, însă până la golul meu n-a intrat nimic. În repriza a doua i-am făcut varză.

Cine era principal, Lucescu sau Ienei?

Eu de Lucescu îmi amintesc. El lua deciziile. Nea Imi şi-a intrat în pâine abia după jocul acela, când n-a mai fost Mircea Lucescu.

E adevărat că lui Lucescu i se reproşa că nu lua stelişti la naţională?

N-aveam eu de unde să ştiu ce discuţii erau. Pe mine, Mircea Lucescu m-a luat la naţională în 1983. Nu jucam mereu, dar în 1985 am ajuns titular. Când a venit nea Imi eram deja consacrat.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite