Steaua îşi joacă azi ultima carte la Utrecht

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelov (dreapta) revine ca titular la Steaua după 34 de zile
Angelov (dreapta) revine ca titular la Steaua după 34 de zile

Marius Lăcătuş i-a făcut pe plac lui Gigi Becali şi l-a lăsat acasă pe Iulian Apostol, care, oficial, ar fi accidentat la spate. De rezultatul partidei de diseară depinde viitorul roş-albaştrilor în Liga Europa. În afara lui Apostol, „Fiara“ nu se poate baza nici pe Galamaz, Brandan, Onofraş, Marinescu şi Bilaşco, care nu sunt trecuţi pe lista UEFA, dar nici pe Kapetanos, care e suspendat.

Marius Lăcătuş n-a deplasat decât 19 jucători în Olanda, în vederea meciului de azi cu FC Utrecht, echipa lui Mihăiţă Neşu. „Fiara" a decis să meargă pe mâna patronului şi l-a lăsat acasă pe Iulian Apostol, fotbalist pe care Gigi Becali l-a considerat principalul vinovat pentru înfrângerea din derby-ul cu Dinamo.

Motivul oficial al absenţei celui poreclit „Mucles" este acela că mijlocaşul a suferit în ultimul moment o accidentare la spate, dar, în realitate, Lăcătuş n-a dorit să inflameze inutil spiritele.

Astfel, „Fiara" intenţionează să-l introducă în locul lui „Mucles" pe internaţionalul bulgar Stanislav Angelov, care n-a mai fost titular la Steaua de la meciul cu Liverpool, iar în ultimele două etape nici măcar n-a prins banca de rezerve. Veteranul de 32 de ani este prima opţiune a lui Lăcătuş datorită experienţei sale, chiar dacă Gigi Becali ar fi preferat să-i vadă în teren pe tinerii Răduţ şi Bicfalvi.

„Nu mai faceţi speculaţii legate de Apostol, că Lăcătuş a făcut ce a zis patronul. Eu când am făcut acele declaraţii am zis că dacă nu-l ţine antrenorul în priză pe Apostol, atunci să-l ţin eu", a spus aseară patronul Stelei, Gigi Becali.

Ienei ar fi mizat tot pe Apostol

Fostul tehnician al roş-albaştrilor, Emeric Ienei, a explicat cum ar fi tratat el problema Apostol dacă ar fi fost antrenorul Stelei. „Este foarte greu să intri în subteranele gândirii steliştilor, nu ştiu de ce a fost lăsat acasă Apostol. Luni dimineaţă, după meciul cu Dinamo, i-aş fi spus că eu sunt antrenorul, că trebuie să asculte doar de mine şi că va fi titular cu Utrecht. N-ai voie să desfiinţezi un jucător care a avut un randament bun", a explicat antrenorul de 73 de ani.

"Eu sunt cel care hotăreşte lotul, nu patronul. Eu sunt cel care-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă la echipă."
Marius Lăcătuş
antrenor Steaua

Banii de la UEFA vor fi folosiţi pentru salarii

Argăseală şi contabilul Gheorghişor (mijloc), mulţumiţi că au fonduri pentru plăţi   Foto: Mediafax



De la plecarea lui Victor Piţurcă, la Steaua au reapărut problemele legate de întârzierile salariale. Dacă actualul antrenor al „Ştiinţei" se asigura că plăţile sunt la zi, în mandatele ce-au urmat angajaţii şi-au luat banii sporadic. Becali a redus cheltuielile la maximum în ultima perioadă.

Pe lângă tăierile salariale pe care a încercat să le aplice majorităţii jucătorilor, pentru a ajunge la plafonul de 120.000 de euro, patronul din Ghencea „a uitat" şi să mai alimenteze cardul oficialilor cu lefurile lunare.

Astfel, angajaţii Academiei de Fotbal, dar şi ceilalţi care lucrează în club s-au plâns că sunt neplătiţi de luni întregi, promisiunile directorului economic Valeriu Argăseală rămânând neonorate. Mai mult, chiar şi fotbaliştii îşi primesc de obicei banii cu circa o lună întârziere.

Calificarea ar mai aduce un milion de euro

Salvarea angajaţilor clubului roş-albastru vine totuşi de la UEFA. Forul european va efectua în aceste zile o parte din plata pentru calificarea în grupele Ligii Europa, aceşti bani urmând a fi folosiţi pentru a achita drepturile salariaţilor clubului.

„Zilele astea trebuie să ne intre un milion de euro în conturi de la UEFA, bonusul pentru accederea în grupe. Apoi, peste o lună, vom mai primi încă 1,3 milioane de euro, reprezentând cea de-a doua tranşă", a confirmat şi patronul Gigi Becali. În cazul în care roş-albaştrii vor accede în şaisprezecimile competiţiei, contul echipei va mai fi alimentat de către forul european cu încă un milion de euro.

"E adevărat că există unele restanţe către angajaţii clubului. Sperăm să rezolvăm aceste probleme cât mai curând."
Helmuth Duckadam
preşedinte Steaua

Nu le-a dat primele pentru calificare

Chiar dacă banilor câştigaţi de pe urma calificării în grupa K a Ligii Europa li se adaugă şi alte sume, încasate din bilete şi din vânzările de articole promoţionale, Gigi Becali nu şi-a răsplătit nici până acum elevii pentru performanţa obţinută.

La fel s-a întâmplat şi anul trecut, când Cristiano Bergodi şi compania au reuşit de asemenea să acceadă în grupele celei de-a doua competiţii europene intercluburi.

Cât a luat Steaua de la UEFA în ultimii ani

2009-2010 2.300.000*
2008-2009  6.500.000
2007-2008  6.500.000
2006-2007 7.400.000

* sumele sunt exprimate în milioane de euro

Argăseală şi contabilul Gheorghişor (mijloc), mulţumiţi că au fonduri pentru plăţi   Foto: Mediafax
Tabel
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite