FOTBAL: Ionuţ Rada vrea să plece de la Steaua !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul Stelei, Ionuţ Rada, este decis să se transfere de la gruparea bucureşteană, nemulţumit că nu intră în vederile conducerii tehnice a roş-albaştrilor, potrivit Newsin.

"Rada a avut o discuţie cu Bergodi după meciul cu Ujpest, când n-a fost nici măcar rezervă. Cristiano i-a explicat că îi apreciază calităţile, dar trebuie să-şi aştepte rândul sau să aştepte ca Goian sau Ghionea să se transfere.

În aceste condiţii, jucătorul a cerut conducerii permisiunea de a-şi căuta echipă. Este un fotbalist cu reale calităţi, dar probabil că a fost adus la Steaua doar pentru a suplini accidentările de atunci", au spus persoane apropiate clubului.

"Jucătorul este afectat şi supărat pentru că are impresia că nu a fost tratat serios de Steaua. Nu era nicio problemă dacă în 2007 i se spunea că e dorit numai pentru şase luni, ca soluţie de înlocuire a lui Rădoi şi Ghionea. Rada îşi doreşte acum să prindă un contract în străinătate, dar speră ca Steaua să nu aibă pretenţii exagerate în ceea ce priveşte suma de transfer. Jucătorul simte că nu face parte din strategia clubului, plus că angajamentul său este scadent la finalul sezonului", au precizat aceleaşi surse.

Ionuţ Rada s-a transferat la Steaua de la rivala Rapid, în vara anului 2007.

El a participat cu gruparea din Ghencea în Liga Campionilor, ediţia 2007-2008. În returul sezonului 2008-2009, fundaşul a fost împrumutat la CS Otopeni, iar în vară jucătorul a revenit în Ghencea, sub comanda lui Cristiano Bergodi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite