EXCLUSIV / VIDEO ŞI FOTO: Tricolorul, aplaudat în picioare! Românii au pus la respect o ţară întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au existat şi români fericiţi care au sărbătorit un triumf în weekend-ul care a trecut. Dacă Bute a pierdut în Anglia, iar în Franţa, naţionala feminină de handbal a ratat calificarea la Jocurile Olimpice, în schimb, la mii de kilometri distanţă, în Orientul Mijlociu, românii au fost aplaudaţi ca nişte eroi. Vezi imagini emoţionante!

Au plecat din Liga I şi ţin steagul României sus în Asia. Şi la propriu, dar şi la figurat. E vorba de Cosmin Olăroiu, de staff-ul său format din Cătălin Necula (secund) şi Vasile Iordache (antrenor cu portarii), dar şi de Mirel Rădoi.

Colonia românească formată la Al-Ain a pus la respect Emiratele Arabe Unite. Cu Oli pe bancă şi cu Rădoi pe teren, Al-Ain a câştigat titlul după opt ani.

image
image

O sărbătoare fabuloasă

Chiar dacă acest triumf a venit cu trei etape înainte de final, sărbătoarea a fost amânată pentru după terminarea sezonului.

Astfel, sâmbătă, după meciul din ultima etapă cu Ajman, câştigat cu 4-0, pe stadion s-a organizat o petrecere senzaţională la care au asistat 16.000 de oameni din tribune.

După un show spectaculos cu lasere, campionii au fost prezentaţi în stil NBA. Momentul culminant a fost atunci când crainicul a strigat numele lui Olăroiu şi Rădoi, iar cei doi au urcat pe scenă cu steagul României.

image
image
image

Ro-MANIA în zonă

Oli şi Rădoi pot fi consideraţi cei mai buni ambasadori ai ţării în zona Golfului Persic. Datorită rezultatelor obţinute de ei, fotbalul românesc a devenit respectat în Orientul Mijlociu, iar antrenorii şi jucătorii români sunt foarte bine văzuţi.

România a ajuns să fie atât de îndrăgită de localnici încât, în Arabia Saudită spre exemplu, la fiecare meci, fanii lui Al-Hilal veneau la stadion cu steagul României, cât timp Oli şi Rădoi s-au aflat la Riad.

RĂDOI URCĂ PE SCENĂ ALĂTURI DE FIUL SĂU, DENIS (DUPĂ 12:46)

VEZI CUM OLĂROIU PRIMEŞTE MEDALIA DE CAMPION (DUPĂ 01:38) 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite