Italia a comis-o! Balotelli şi compania riscă eliminarea de la Euro 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Squadra azzurra" a avut o sumedenie de ocazii în primele 45 de minute ale partidei cu Croaţia, însă a oprit motoarele după pauză şi a fost taxată.

După 1-1 cu Spania, aseară, la Poznan, italienii au început absolut încântător meciul cu Croaţia.

Ce catenaccio? În primele 45 de minute, băieţii în albastru au oferit un fotbal-spectacol, care, probabil, i-a făcut geloşi şi pe practicanţii de tiki-taka.

Şase ocazii de gol şi-au creat jucătorii lui Prandelli înainte ca Pirlo să deschidă scorul în minutul 37!

Balotelli a reuşit un hattrick, însă al ratărilor. Vârful de 21 de ani a trecut pe lângă gol în minutele 3, 11 şi 16. L-a imitat Cassano cu o dublă ratare (29 şi 33). Iar dacă atacanţii n-au punctat, atunci golul a venit din partea unui mijlocaş.

Mai întâi, Marchisio a ratat de două ori în aceeaşi fază în faţa unui Pletikosa care a avut două intervenţii senzaţionale (36).

Goalkeeperul de 33 de ani n-a mai avut ce face un minut mai târziu. Ce n-au reuşit Balotelli şi compania după combinaţii frumoase a izbutit Pirlo dintr-o fază fixă. „Creierul" Italiei a marcat după o lovitură liberă executată excelent şi a stabilit scorul pauzei.

Croaţia, gol la prima ocazie

„Furia albastră" s-a potolit, inexplicabil, după pauză. Dintr-o echipă care a atacat în valuri în prima parte, Italia a devenit o trupă prudentă, care a preferat să joace economicos, la rezultat. Chiar şi aşa, Balotelli putea să facă 2-0 (60).

Pedeapsa pentru cei care au jucat la trecerea timpului a venit în minutul 71. Centrare de pe stânga, Chiellini a sărit pe sub balon, iar Mandzukici a rămas singur în careu. Şut, bară, gol şi 1-1 la prima ocazie pentru Croaţia!

Final cu emoţii pentru Buffon

Egalarea i-a şocat pe italieni şi le-a dat curaj fotbaliştilor lui Bilici. O echipă care se chinuise să pătrundă în careul lui Buffon timp de 70 de minute a început să-i dea emoţii din ce în ce mai mari portarului de 34 de ani.

Degeaba şi-a încercat norocul acelaşi Pirlo cu o altă lovitură liberă. Italia a pierdut două puncte din cauza faptului că s-a mulţumit prea devreme cu prea puţin, iar acum depinde de rezultatele din ultima etapă pentru o calificare în următoarea rundă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite