BREAKINS NEWS: Guardiola a plecat de la Barcelona! Tito Villanova e noul antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guardiola
Guardiola

După pierderea titlului în Spania şi eliminarea din Liga Campionilor, „extratereştrii" au primit cea mai dură lovitură. Omul care le-a adus 13 trofee în patru ani părăseşte „Nou Camp". Află care sunt motivele!

UPDATE 8 - 15.50 - Deşi s-au vehiculat fel şi fel de nume despre următoarea destinaţie a lui Pep, acesta nu va ajunge nici la Chelsea, nici la vreun alt club important.

„Acum, vreau să iau o pauză. Vreau să fac şi altceva, în afară de fotbal. Oricum, pe nimeni nu interesează ce fac eu acum", a declarat Guardiola.

Acesta a părăsit conferinţa în aplauzele ziariştilor prezenţi în sală printre care s-au aflat şi unii dintre foştii săi elevi, precum Puyol, Pique, Valdes, Xavi şi Iniesta.

UPDATE 7 - 15.40 - 

Fostul principal al catalanilor a explicat ce l-a îndemnat să nu semneze un nou contract.

„Am simţit  că nu-i mai pot motiva pe jucători, ceea ce e esenţial pentru un antrenor. N-a fost uşor pentru mine să iau această decizie. M-am sfătuit cu cei din familie, dar eu am luat decizia finală. Ştiu că plec de la cel mai bun club din lume, dar plec cu capul sus şi sunt mândru de ce am realizat aici", a afirmat Pep.

Acesta a ţinut să le mulţumească elevilor săi: „Aceşti băieţi m-au făcut să-mi iubesc munca. Nu vă puteţi imagina ce plăcere a fost să lucrez cu ei. A fost o onoare să-i pregătesc zi de zi".

Guardiola a insistat că ultimele eşecuri, înfrângerea cu Real Madrid, pierderea titlului în Spania, dar şi eliminarea din Ligă, nu i-au influenţat decizia.

UPDATE 6 - 15.20 -  „Ştiam încă din toamnă că acesta va fi ultimul meu an ca antrenor pe banca Barcelonei. Într-o zi, voi reveni aici, tot ca tehnician", a afirmat Pep.

Antrenorul de 41 de ani a dezvăluit că oficialii blaugrana ştiau despre hotărârea sa de a părăsi Barca încă din 2011.

„Pe cei din conducere i-am anunţat încă din luna octombrie că nu voi mai rămâne. În acel moment însă, nu puteam dezvălui această informaţie şi pentru public, fiindcă echipa ar fi avut de suferit foarte mult", a explicat Guardiola.

UPDATE 5 - 15.10 -  Directorul sportiv al catalanilor, Andoni Zubizarreta a explicat de ce a fost ales un tehnician fără un CV important.

„Tito are acelaşi profil ca şi Pep. E diferit de el, dar reprezintă Barcelona şi spiritul acestei formaţii. În general, ne bazăm pe soluţii din interiorul clubului. De exemplu, în iarnă, i-am promovat pe Tello şi pe Cuenca în lot. Acum, când a trebuit să schimbăm antrenorul, am promovat un nume tot din interior", a afirmat Zubizarreta.

UPDATE 4 - 15.00 - Preşedintele Sandro Rosell i-a mulţumit lui Pep pentru ce a făcut acesta timp de patru ani la club. „Ai scris istorie la Barcelona", i-a spus tehnicianului.

UDPATE 3 - 14.26 - Conferinţă emoţionantă! Jucătorii sunt în sală şi îl aşteaptă pe Guardiola. Pe ecran s-a rulat un film cu imagini cu Guardiola pe banca Barcelonei. Totul s-a terminat cu următorul mesaj: „Mulţumim, Pep!".

UDPATE 2 - 12.49 - La ora 14.30, ora României, urmează conferinţa de presă în care Josep Guardiola şi preşedintele Sandro Rosell vor anunţa încheierea colaborării. Rămâi pe www.adevarul.ro!

UPDATE 1 - 12.13 - Acum câteva minute, site-ul ziarului „Marca" a dezvăluit că Guardiola i-a anunţat pe jucători că nu va mai continua la Barcelona.

Potrivit ziarelor „Sport" şi „El Mundo Deportivo", Josep Guardiola se întâlneşte astăzi cu elevii săi pentru a-şi lua la revedere de la ei. Şedinţa cu Messi şi compania va fi urmată de o conferinţă de presă în care tehnicianul de 41 de ani va anunţa, public, că nu-şi va prelungi înţelegerea cu catalanii.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite