FOTBAL: Spectatorii de la Dinamo Kiev-Inter vor purta măşti de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Spectatorii de la Dinamo Kiev-Inter vor purta măşti de protecţie
FOTBAL: Spectatorii de la Dinamo Kiev-Inter vor purta măşti de protecţie

Fanii care vor asista la meciul Dinamo Kiev-Inter Milano, din Grupa F a Ligii Campionilor, vor primi la intrarea în stadion măşti de protecţie, pentru a preveni răspândirea gripei porcine.

"Avem deja măşti de protecţie pregătite pentru spectatori şi le vom distribui la intrarea pe stadion", a declarat patronul lui Dinamo Kiev, Igor Sourkis.

Pentru această partidă s-au vândut deja toate biletele (capacitatea stadionului este de 17.000 de spectatori), iar clubul a pregătit 20.000 de măştri de protecţie. Decizia lui Igor Surkis vine după ce primarul Kievului, Leonid Cernoveţki, a propus ca meciul să se joace cu porţile închise, pentru a se preveni contaminarea.

Ucraina, care se confruntă cu o epidemie de infecţii respiratorii şi a înregistrat şi un caz mortal de gripă porcină, a anunţat măsuri de prevenire drastice, unice în Europa, cu închiderea timp de trei săptămâni a unităţilor şcolare şi anularea activităţilor publice.

Meciul Dinamo Kiev-Inter Milano, din Grupa F a Ligii Campionilor se va disputa în această seară. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 2-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite