Spărgătorul de bănci
0
Dacă va ajunge la PSG, Ibrahimovici va deveni jucătorul pentru transferurile căruia s-au plătit cei mai mulţi bani din istoria fotbalului: peste 168 de milioane de euro.
La 30 de ani, Zlatan Ibrahimovici e, mai degrabă, o „băbăciune" decât un fotbalist de perspectivă. E clar că, de acum, banii plătiţi pentru el nu se mai pot recupera dintr-un eventual viitor transfer. Acest aspect nu contează însă pentru arabii care pompează petrodolari cu nemiluită în conturile PSG-ului.
impresarul menţine suspansul
De acest an, Qatar Investment Authority (n.r. - Fondul de Investiţii al Qatar-ului) a preluat, în totalitate, clubul parizian, iar efectele se văd deja. PSG a devenit cel mai bogat club din Franţa, a plătit 42 de milioane de euro pentru un alt jucător al Milanului, Thiago Silva, iar acum încearcă să finalizeze transferul lui Zlatan Ibrahimovici. Deşi ziariştii din Italia şi cei din Franţa, dar şi finanţatorul „Diavolului", Silvio Berlusconi, dau mutarea ca şi făcută, impresarul lui „Ibra", Mino Raiola, e de altă părere.
„Nu e nicidecum făcut transferul. Un acord între Zlatan şi PSG e la fel de aproape, cum e aproape China de Statele Unite. Cei de la PSG trebuie să realizeze că Zlatan e cel mai bun şi are pretenţii pe măsură", a declarat Raiola.
Cere 14 milioane de euro pe sezon
Potrivit informaţiilor, atacantul suedez cere un salariu stagional de 14 milioane de euro, cu două milioane peste suma pe care o încasează acum la Milan!
Dacă va semna cu PSG, „Ibra" va intra în istoria fotbalului ca fiind jucătorul pentru transferurile căruia s-au plătit cei mai mulţi bani. Totalul de 168.100.000 de euro ar însemna că, din 2001 până acum, în fiecare an s-au cheltuit peste 15.000.000 de euro pentru suedezul care a fost lansat în fotbal de clubul din ţara natală, Malmo FF.
Nesta: „Milan face o mare greşeală"
O emblemă a clubului milanez, Alessandro Nesta, a semnat în această vară cu gruparea din Major League Soccer, Montreal Impact, însă suferă în faţa internetului pentru formaţia la care a jucat zece ani.
„Plecările lui Silva şi Ibrahimovici reprezintă o mare pierdere pentru Milan, o mare greşeală. Sunt doi jucători care nici n-ar fi trebuit să fie pe lista de transferuri", a avertizat Nesta.
Transferurile lui Ibrahimovici
An Traseu
2001 Malmo -> Ajax
Sumă: 7.800.000 €
2004 Ajax -> Juventus
16.000.000 €
2006 Juventus -> Inter
24.800.000 €
2009 Inter -> Barcelona
69.500.000 €
2010 Barcelona -> Milan
30.000.000 €
2012 Milan -> PSG
20.000.000 €
Total: 168.100.000 €
