Sneijder, campion şi în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul lui Inter a sărit în ajutorul unei femei implicate într-un accident de circulaţie.

Sâmbăta trecută, Elisabetta Savazzi îşi conducea scuterul pe străzile din Milano, când, încercând să evite o groapă, a derapat pe carosabilul ud şi s-a prăbuşit la pământ. "Am auzit cum maşina din spatele meu a frânat brusc. Un cuplu mi-a sărit imediat în ajutor, iar apoi a apărut şi un bărbat care mi-a spus că el conducea maşina din spatele meu. Acesta purta un trening al lui Inter, însă nu mi-am dat seama imediat despre cine e vorba. Cu toţii au rămas cu mine până la sosirea ambulanţei, care a întârziat ceva timp, având în vedere că nu eram în pericol vital", declară Elisabetta, care spune că din discuţia cu acel bărbat şi-a dat seama că era Wesley Sneijder.

"Nu mă aşteptam la atâta amabilitate din partea lui, m-a surprins , fiindcă nu era obligat să rămână lângă mine, mai ales că nu el provocase accidentul. " Chiar dacă cei doi n-au mai ţinut legătura, femeia de 29 de ani a declarat că va merge cât de curând pe San Siro ca să-l încurajeze personal pe salvatorul său.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite