Scudetto 2006 poate ajunge la Chivu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină vacanţă, Cristi Chivu are şanse mari să-şi treacă în palmares al patrulea titlu de campion al Italiei, primele trei fiind cucerite cu Inter în 2008, 2009 şi 2010. Cum e posibil?

La „masa verde", în interminabilul scandal „Calciopoli", izbucnit în urmă cu cinci ani şi continuat până în zilele noastre sub numele de „Calciopoli 2". În discuţie e titlul din sezonul 2005-2006, retras lui Juventus şi acordat celor de la Inter. Pe baza a noi probe apărute în această perioadă, procuratura italiană, prin vocea lui Stefano Palazzi, a dat, ieri, verdictul: şi Inter a jucat murdar, nemeritând să fie campioană! „Este un atac grav şi absolut inacceptabil asupra clubului nostru. L-am cunoscut bine pe Giacinto Fachetti (n.r. - fost preşedinte al nerazzurrilor, decedat în septembrie 2006), care n-ar fi trucat niciodată meciuri", a reacţionat Massimo Moratti, furios că uneia dintre marile glorii ale lui Inter i-a fost pătată imaginea.

AS Roma ar vrea titlul

Cum faptele de corupţie incriminate sunt deja prescrise, decizia finală va aparţine Consiliului Federaţiei Italiene, care se va întruni peste câteva zile, la 18 iulie. Astfel, dacă se va ţine cont de recomandarea procuraturii, atunci lui Inter îi va fi luat din palmares Scudetto 2006. Va fi încoronată o altă campioană? Probabil că nu, la fel ca în cazul titlului din 2005, rămas neacordat.

E posibil însă ca AS Roma să aibă finalmente de câştigat. Cu Cristi Chivu în lot, giallorossii terminaseră pe cinci acel sezon, dar au fost urcaţi pe locul doi în urma sancţiunilor sportive ale federaţiei, în spatele lui Inter. „Merităm acel titlu pentru mesajul pe care l-am transmis. Am fost cei mai curaţi", s-a sesizat deja Bruno Conti, director tehnic al romanilor. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite