Scrisoarea lui Balint pentru Becali / “Unui om fără viitor la Steaua"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrisoarea lui Balint pentru Becali / “Unui om fără viitor la Steaua"
Scrisoarea lui Balint pentru Becali / “Unui om fără viitor la Steaua"

Fostul stelist, Gabi Balint, a decis să ia atitudine după comportamentul afişat în ultimul timp de patronul din Ghencea, Gigi Becali. Astfel, el a trimis o scrisoare deschisă către latifundiarul din Pipera, pe care ziarul “Adevărul” v-o redă integral:

“Unui om fără viitor la Steaua"

După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut "nesăbuinţa" să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am facut-o din următoarele considerente:

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aibă de suferit

2. Capacitatea ta managerială este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, arătând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit să te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alături de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua.
Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te dezamagesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei. Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…"

Să te ajute Dumnezeu!
Gabi Balint, un om cu trecut la Steaua:
- 5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României
- Câştigător al Cupei Campionilor şi a Supercupei Europei
- Golgheter al Romaniei în ediţia 1989-90
- 265 de meciuri jucate şi 69 de goluri marcate "

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite