Scolari a semnat cu Chelsea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul echipei naţionale a Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, va prelua oficial din 1 iulie funcţia de antrenor principal al formaţiei engleze Chelsea Londra. "Felipe este un

Selecţionerul echipei naţionale a Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, va prelua oficial din 1 iulie funcţia de antrenor principal al formaţiei engleze Chelsea Londra.

"Felipe este un antrenor cu mari calităţi. Este unul dintre antrenorii de top din lume şi are succese la echipele naţionale şi la nivel de club, reuşind să obţină ce este mai bun dintr-o echipă talentată, iar ambiţiile şi aşteptările lui sunt identice cu ale noastre. A fost cea mai bună alegere", se arată într-un comunicat al formaţiei londoneze.

Campion mondial cu Brazilia

Anunţul a fost făcut public imediat după meciul câştigat, miercuri seară, de Portugalia cu scorul de 3-1 în faţa Cehiei.

Viitorul antrenor al echipei londoneze nu a oferit nicio declaraţie despre această mutare din respect pentru actualul angajament pe care îl are la echipa naţională a Portugaliei. În cei 26 de ani de carieră ca antrenor, Scolari a câştigat titlul mondial cu Brazilia în 2002 şi a cucerit Cupa Libertadores cu Gremio în 1995 şi Palmeiras în 1999.

Ca selecţioner al Portugaliei, tehnicianul brazilian a condus echipa până în finala Campionatului European din 2004, pierdută în faţa Greciei. Deşi are un temperament vulcanic, Scolari este apreciat de jucătorii săi pentru atitudinea sa părintească şi atmosfera bună pe care o întreţine la lot.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite