Scandal în fotbalul sârb: Vojvodina s-a retras de pe teren în finala Cupei cu Partizan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala Cupei Serbiei s-a încheiat după 80 de minute, jucătorii Vojvodinei Novi Sad (fosta echipă a lui Alin Stoica) părăsind terenul de joc în semn de protest faţă de arbitraj.

Partizan Belgrad, care conducea în acel moment cu scorul de 2-1, a fost desemnată câştigătoare şi a primit trofeul în faţa propriilor fani chiar pe stadionul marii rivale, Steaua Roşie, acolo unde s-a disputat meciul, informează gsp.ro.

În minutul 80 al partidei, Vojvodinei i-a fost anulat un gol, la puţină vreme după ce Partizan primise un penalty prin care a dus scorul la 2-1. Decizia arbitrului Slobodan Veselinovici l-a înfuriat la culme pe Zvonimir Vukici, tehnicianul echipei din Novi Sad, care şi-a retras jucătorii de pe teren şi apoi a refuzat să participe la conferinţa de presă de după meci.

„Simţeam de la început că se poate întâmpla ceva de felul acesta. Am fost uimiţi când cererea Vojvodinei de a amâna debutul meciului cu 30 de minute, pe motiv că nu le sosise galeria, a fost acceptată. Comportamentul lor nu este demn de o finalistă a unei astfel de competiţii. Totuşi, sperăm ca totul să se lămurească până ne vom întâlni din nou în viitorul sezon, pentru că o tensiune şi mai mare nu face deloc bine fotbalului din Serbia”, a declarat Aleksander Stanojevic, antrenorul lui Partizan, conform Antena 3.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite