Săpunaru a purtat drapelul României la Dublin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul român, care a câştigat Liga Europa cu FC Porto, a avut la el şi un fular al Rapidului.

Cristian Săpunaru a purtat drapelul României, cu chipul lui Neşu, la Dublin, în timpul ceremoniei în care jucătorii formaţiei FC Porto au primit medaliile şi trofeul Ligii Europa. Săpunaru şi-a pus pe umeri steagul României imediat după încheierea meciului de pe Dublin Arena, la fel ca toţi ceilalţi coechipieri ai lui, care au purtat drapelele ţărilor lor de provenienţă. În plus, românul şi-a prins de încheietura mâinii stângi şi fularul Rapidului.

Altfel, Cristian Săpunaru a câştigat Liga Europa cu FC Porto la doi ani după ce această competiţie, care se numea Cupa UEFA, a fost câştigată de alţi doi români, Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, cu Şahtior Doneţk, şi la un an după ce Cristian Chivu a obţinut Liga Campionilor cu Inter Milano. În 2009, Şahtior s-a impus în finala Cupei UEFA, scor 2-1, cu Werder Bremen, meci în care Răzvan Raţ a fost integralist. În 2010, Inter Milano a trecut de Bayern Munchen, scor 2-0, în finala Ligii Campionilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite