Săpunaru, cu un picior în sferturile Ligii Europa! Vezi aici rezultatele serii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe “Lujniki” din Moscova, Săpunaru şi FC Porto au dat piept cu ŢSKA într-unul dintre cele mai disputate meciuri ale acestei ediţii.

Animaţi de „căldura” din capitala rusă, „doar” minus un grad la startul partidei, fotbaliştii celor două echipe s-au angrenat într-un joc pe contre, extrem de spectaculos, în care singurele momente moarte au fost schimbările. N-au lipsit nici deciziile controversate de arbitraj! Ruşii au avut o reuşită anulată pentru un ofsaid milimetric la ivorianul Doumbia, în timp ce liderul din Portugalia putea primi un penalty la o intervenţie în careu asupra lui Guarin.

Cristi Săpunaru a fost titular la Porto pentru a şaptea oară în această ediţie a celei de-a doua competiţii continentale şi putea fi eroul „dragonilor”. Lovitura sa de cap, din centrarea lui Hulk, a trecut însă peste. Golul a venit de la Guarin, care a marcat şi în deplasarea de la Sevilla, iar Porto se poate mândri cu un procentaj de sută la sută în cele şase deplasări ale sezonului în Liga Europa.

Ghioane, din nou spectator!

Tibi Ghioane a fost lăsat iar în afara lotului de antrenorul Iuri Semin pentru meciul lui Dinamo Kiev cu Manchester City. Mijlocaşul român a evoluat ultima dată într-un meci oficial la 10 noiembrie în Cupa Ucrainei, cu Stal Alcevsk din liga a doua.

Liga Europa
Optimi, Tur

ŢSKA Moscova – FC Porto    0-1
Guarin 70
La oaspeţi, Săpunaru a fost integralist
PSV Eindhoven – G. Rangers    0-0
Leverkusen – Villarreal    2-3
Kadlec 33, Castro 72 / Rossi 42, Nilmar 70, 90
Braga – Liverpool    1-0
Alan 18 (pen.)
Benfica – Paris SG    2-1
M. Pereira 42, Jara 81 / Luyindula 14
Dinamo Kiev – Man. City    2-0
La gazde, T. Ghioane n-a fost în lot
Şevcenko 25, Gusev 77
Twente – Zenit    3-0
De Jong 25, 90, Landzaat 56
Ajax - Spartak Moscova    0-1
Alex 57

*Meciurile retur se vor disputa la 17 martie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite