Şapte fani ai echipei Paris Saint Germain, arestaţi la Bilbao

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fani ai lui PSG
Fani ai lui PSG

Şapte suporteri ai echipei Paris Saint Germain au fost arestaţi de poliţia spaniolă, joi, la Bilbao, după ce au provocat pagube în oraş, înaintea meciului cu formaţia Athletic din Liga Europa.

Potrivit poliţiei locale, suporterii parizieni au spart vitrinele unor magazine şi au aruncat pe stradă scaune din mai multe cafenele, în apropierea stadionului San Mames, o zonă frecventată de fani ai formaţiei Athletic. Postul de radio RNE a informat că unul dintre cei şapte suporteri a fost acuzat că a lovit cu scaunul în cap un poliţist.

Şi în timpul meciului dintre cele două echipe, contând pentru grupa F a Ligii Europa, a avut loc un incident, forţele de ordine intervenind în tribuna ocupată de cei aproximativ 200 de fani ai formaţiei franceze, după ce un geam de plexiglas a fost spart.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite