Africa de Sud a rămas fără selecţioner / Joel Santana a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Africa de Sud a rămas fără selecţioner /  Joel Santana a fost demis
Africa de Sud a rămas fără selecţioner / Joel Santana a fost demis

Tehnicianul brazilian al reprezentativei Africii de Sud, Joel Santana, a fost dat afară, luni, de pe banca tehnică a gazdei Cupei Mondiale din 2010, după ce a înregistrat opt înfrângeri în ultimele nouă partide, informează AFP.

Decizia demiterii lui Santana a fost luată în cadrul unei şedinţe la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei africane. Noul selecţioner va fi anunţat vineri.

Conform sursei citate, favoriţi pentru preluarea postului rămas vacant după plecarea fostului antrenor al lui Flamengo şi Vasco Da Gama sunt oladezul Leo Beenhakker şi conaţionalul şi, totodată, predecesorul lui Santana, Carlos Alberto Perreira.

Numit în funcţie în aprilie 2008 şi desemnat să construiască o "naţională redutabilă" pentru Cupa Mondială din 2010, tehnicianul brazilian şi-a atras criticile presei locale din cauza jocului defensiv prestat de echipa sa.

Adrica de Sud, cu Santana pe bancă, a pierdut ultimele două amicale, cu Norvegia şi Islanda, ambele cu scorul de 1-0, iar selecţionerul i-a iritat pe oficialii Federaţiei declarând că nu a fost desemnat să câştige meciuri de pregătire. Mai mult, gazda Campionatului Mondial din 2010 s-a clasat pe locul 4 la ultima ediţie a Cupei Confederaţiilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite