Şansa lui Alibec e Mondialul cluburilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denis Alibec (al doilea din stânga) urmăreşte indicaţiile antrenorului spaniol Rafael Benitez
Denis Alibec (al doilea din stânga) urmăreşte indicaţiile antrenorului spaniol Rafael Benitez

Atacantul român ar putea profita de accidentările din lotul lui Inter pentru a se remarca la turneul găzduit de Abu Dhabi. Echipa din Milano e favorita competiţiei. Cristi Chivu şi Denis Alibec intră direct în semifinalele competiţiei, miercuri, împotriva sud-coreenilor de la Seongnam, care au trecut sâmbătă cu 4-1 de gazdele de la Al-Wahda.

Inter Milano a ajuns vineri noapte la Abu Dhabi, statutul de campioană europeană oferindu-le elevilor lui Rafa Benitez luxul de a intra în competiţie direct în semifinale. Acestea vor avea loc marţi şi miercuri, când sunt programate întâlnirile dintre TP Mazembe (RD Congo) şi Internacional Porto Alegre (Brazilia), respectiv Seongnam (Coreea de Sud) şi Inter Milano.

Cristi Chivu şi Denis Alibec participă în premieră cu echipa lor la acest turneu, dotat cu premii în valoare totală de 16,5 milioane de euro, fiind totodată primii români din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor. Dacă pentru căpitanul naţionalei acest „Mondial" nu reprezintă decât un rând în CV, pentru tânărul constănţean ar putea fi şansa vieţii. Luat în lotul de 23 de Rafa Benitez, Alibec va avea ocazia să impresioneze, întrucât tehncianul spaniol va prefera să-i odihnească mai mult pe Eto'o, Pandev sau Milito, iar francezul Biabiany nu este complet refăcut după o accidentare.

Capello aşteaptă la cotitură

Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, se va afla în Abu Dhabi pentru a urmări meciurile lui Inter, presa engleză speculând că acesta ar urma să-i ia locul lui Benitez, dacă spaniolul nu câştigă trofeul. Fostul antrenor de la Liverpool pare decis să ţină cu dinţii de postul său, declarând că este sigur că în cazul unui succes, nu se va mai vorbi de demiterea sa.

Programul semifinalelor

Mâine
TP Mazembe (RD Congo) -
Internacional (Brazilia)    18.00
Miercuri
Seongnam (Coreea de Sud) -
Inter Milano (Italia) 19.00

Glume şi accidentare pentru Cristi Chivu

Fundaşul român este aşteptat să revină la acest turneu, el nemaijucând la Inter după accidentarea la aductori din amicalul României cu Italia, de la 17 noiembrie. Chivu a arătat o dispoziţie bună la antrenamentele „narazzurrilor", glumind şi râzând cu colegii săi. Fundaşul român a suferit şi o uşoară accidentare la glezna dreaptă, având nevoie de intervenţia echipei medicale, dar se pare că nu a fost vorba de ceva grav.

s
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite